Business Hi-Tech

De la corporaţie la start-up: Todi Pruteanu pleacă de la Microsoft la o companie locală

Todi Pruteanu, director, ecosystem development & sales FintechOS

Todi Pruteanu, director, ecosystem development & sales FintechOS

Autor: Cristina Bellu

15.10.2019, 15:18 523

Todi Pruteanu, fost manager de dezvoltare în cadrul Microsoft, s-a alăturat din septembrie echipei FintechOS, start-up-ul desprins din compania locală Softelligence, în calitate de director, ecosystem development & sales.

După o carieră de peste 15 ani în Microsoft, unde cel mai recent a dezvoltat parteneriatele companiei în regiunea CEE cu companii de consultanţă şi integratori globali precum PwC şi KPMG, Todi Pruteanu se va ocupa în continuare de dezvoltarea reţelei de parteneri ai FintechOS, care să furnizeze soluţii şi servicii integrate de transformare digitală a sectorului financiar-bancar în Centrul şi Estul Europei bazate pe tehnologia dezvoltată de start-up-ul local.

Priorităţile sale includ consolidarea şi diversificarea ecosistemului de parteneri în Centrul şi Estul Europei, accelerarea parteneriatului global cu Microsoft şi dezvoltarea de programe de parteneriat care să accelereze crearea de servicii cu valoare adăugată bazate pe tehnologia FintechOS, precum şi a unor modele de business profitabile, care să co-intereseze partenerii în crearea de soluţii bazate pe FintechOS.

„Prin cooptarea lui Todi Pruteanu vizăm extinderea rapidă la nivel regional prin găsirea şi coagularea acelor parteneri care să accelereze adoptarea tehnologiei noastre de transformare digitală”, spune Teodor Blidăruş, fondator & CEO al FintechOS.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO