Business Hi-Tech

Dan Popa, Veeam Software: Avem deschise peste 100 de poziţii în prezent. Pentru 2022 estimăm o creştere accelerată şi a portofoliului de clienţi din sectorul public. Operaţiunile din Bucureşti au ajuns să reprezinte cel mai mare centru de servicii al Veeam din Europa

Dan Popa, senior territory manager România, Veeam: Am extins procesul de recrutare şi în afara Capitalei şi avem angajaţi din 15 oraşe din România.

Dan Popa, senior territory manager România, Veeam: Am extins procesul de recrutare şi în afara Capitalei şi avem angajaţi din 15 oraşe din România.

Autor: Alexandra Cepăreanu

09.03.2022, 11:30 504

Veeam Software, companie specializată în furnizarea de soluţii care asigură disponi­bili­tatea şi recuperarea datelor, cu sediul central în Columbus, SUA, a depăşit anul trecut pragul de 700 de angajaţi pe plan naţional şi continuă să recruteze, având ca obiectiv atragerea a peste 100 de persoane în cadrul companiei, până la finalul lui 2022.

„În 2021 am angajat peste 100 de persoane, iar în prezent avem deschise peste 100 de poziţii în companie, majoritatea în departamentele de vânzări şi de suport tehnic pentru clienţi. Odată cu debutul pandemiei şi migrării spre munca la distanţă, ne-am extins procesul de recrutare şi în afara Bucureştiului, astfel că, acum, avem angajaţi din 15 oraşe din România“, a spus pentru ZF Dan Popa, senior territory manager România în cadrul Veeam.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO