Business Hi-Tech

Cum să faci un milion de euro pe lună în IT?

Cum să faci un milion de euro pe lună în IT?

Autor: Cristina Roşca

04.02.2013, 14:35 3838

Compania IT Smart Distribution care este distribuitorul local al mai multor branduri de hardware şi software a terminat anul 2012 cu afaceri de 8 milioane de euro. Compania a fost înfiinţată în primăvara anului trecut, astfel încât a prins doar opt luni de funcţionare.

"În 2012, IT SMART Distribution a reuşit să îşi îndeplinească toate obiectivele strategice: o reţea naţională de reselleri IT, un portofoliu de furnizori de brand A, (...) şi o cifră de afaceri de peste 8 milioane de euro", a spus Horia Chiţu, director executiv al IT SMART Distribution.

Din totatul cifrei de afaceri circa 85% a provenit din vânzarea de produse hardware, în timp ce 15% a provenit din vânzarea de produse software şi licenţe. În perioada mai-decembrie 2012 compania a procesat şi a livrat peste 10.000 de comenzi.
IT SMART Distribution fost înfiinţată în aprilie 2012 şi este distribuitor autorizat pentru mai multe branduri, precum APC, Epson, HP, Kyocera şi Toshiba copiatoare.
Pentru acest an compania şi-a propus să îşi adauge în portofoliul de furnizori a minim cel puţin patru branduri strategice noi. În ceea ce priveşte cifra de afaceri, compania şi-a bugetat 18 milioane euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO