Caută doar în titlu
Business Hi-Tech

Cristina Ţoncu, Techcelerator: 11 start-up-uri au fost selectate pentru programul Next FinTech, cu finanţări de până la 200.000 de euro

Techcelerator, cel mai activ program de accelerare pentru start-up-urile locale de tehnologie, a selectat 11 start-up-uri pentru programul de accelerare Next FinTech, dedicat soluţiilor inovatoare din zona financiară. „Am selectat 11 echipe care dezvoltă produse pentru care vedem un potenţial semnificativ pentru zona core FinTech, dar şi domenii adiacente ale acesteia, cum este piaţa PropTech sau cea de educaţie financiară. Vom lucra împreună cu cei mai buni mentori pentru îmbunătăţirea strategiilor de produs şi piaţă ale acestor start-up-uri. Scopul este să atragem cât mai mulţi parteneri relevanţi pentru a facilita demararea de proiecte pilot şi ridicarea de runde de investiţii“, a spus Cristina Ţoncu, director al programului Techcelerator. 

Programul de accelerare, desfăşurat online până la finalul lunii ianuarie 2021, va include patru module de mentorat intensiv. Astfel, primul modul va fi cel de vânzări şi matchmaking cu instituţii financiare din regiune, urmat de cel de marketing de produs. Apoi start-up-urile vor trebui să dezvolte strategii de extindere către piaţa internaţională. De asemenea, programul se va încheia cu un eveniment de tip Demo Day, în cadrul căruia startup-urile îşi pot evidenţia progresele şi pot atrage fonduri din partea investitorilor. „Startup-urile din programul NEXT Fintech vor fi prezentate partenerilor investitori GapMinder VC, TechAngels, SeedBlink şi au şansa să acceseze câte o rundă de finanţare de până la 200.000 de euro. Cele 11 startup-uri vor putea accesa şi credite Google Cloud, credite Stripe, conturi HubSpot pentru startup-uri, sau produse Freshworks, cu o valoare totală a pachetului de peste 150.000 de euro“, se arată în comunicat.

În faza de preselecţie au aplicat 33 de startup-uri însă doar 11 au intrat în programul de accelerare Next FinTech, iar acestea sunt: 22Trust Venture - produs B2B dedicat băncilor de retail care le permite să propună preţuri dinamice -, AlphaBlock Technologies – ajută investitorii din piaţa de capital să implementeze strategii de investiţii cu un nivel pasiv de risc, dar cu niveluri active de performanţă-, ENSO business - redefineşte modul în care companiile se conectează şi interacţionează cu furnizorii -, Finpathic - analizează datele financiare ale utilizatorului şi propune portofoliul optim de investiţii-, KidsFinance - promovează educaţia financiară şi are asociat un card preplătit pentru cei mici-, Leaseman - pentru închirierea şi managementul spaţiilor comerciale disponibile-, OptimRent- automatizează procesele implicate în administrarea proprietăţii-, SSIF Goldring- pentru controlul financiar facil al investiţiilor în fonduri de pensii-, TimedFx - oferă cele mai bune rate de schimb pentru companiile cu afaceri în mai multe monede-, ZoomReport - oferă utilizatorilor date publice integrate, localizate geografic, şi îi ajută să analizeze medii locale socio-demografice şi economice.

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.