Business Hi-Tech

Cota de piaţă a platformei Android a ajuns la 85% în cursul T2 din 2014

Cota de piaţă a platformei Android a ajuns la 85% în...

Autor: Dorian Prodan

01.08.2014, 09:42 519

IDC a publicat ieri datele referitoare la evoluţia pieţei smartphone în cursul celui de-al doilea trimestru al acestui an, iar astăzi este rândul celor de la Strategy Analytics să ne ofere datele lor pentru aceeaşi perioadă de timp. Dacă cifrele unităţilor vândute sunt foarte apropiate de cele din statisticile IDC, datele centralizate de Strategy Analytics ne oferă în plus informaţii despre cotele de piaţa ale principalelor platforme software şi ne oferă un Top 5 al producătorilor puţin diferit.

Conform Strategy Analytics, platforma Android a reuşit să acapareze o felie de aproape 85 de procente din totalul vânzărilor de smartphone-uri în cursul celui de-al doilea trimestru al acestui an, o creştere de 4,4 procente de la valoarea atinsă acum un an.

Deşi vânzările de telefoane iPhone au fost în creştere, evoluţia Apple nu a reuşit să ţină pasul cu cea a întregii pieţe. În consecinţă, platforma iOS a pierdut 1,5 procente din cota sa de piaţă şi se situează acum la un nivel de 11,9 procente.

Vânzările mai slabe înregistrate de terminalele Windows Phone au subminat poziţia şi aşa precară  a acestei platforme. Conform Strategy Analytics, vânzările de terminale Windows Phone au scăzut de la 8,9 la 8 milioane, iar cota de piaţă a acestei platforme a scăzut de la 3,8 la 2,7 procente. În final, vânzările BlackBerry au ajuns la o treime din valorile de acum un an, cota de piaţă a platformei BlackBerry OS ajungând acum la doar 0,6 procente.

Citiţi articolul integral pe www.go4it.ro. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO