Business Hi-Tech

Cosmin Ochişor, ex-manager de investiţii la un incubator al Deutsche Telekom, anunţat oficial după patru luni partener la Gapminder. El a intrat în fondul de investiţii de la înfiinţare, în decembrie 2017

Cosmin Ochişor este partener în cadrul companiei Gapminder Investor Advisors SRL de la înfiinţare, în decembrie 2017, conform datelor din Monitorul Oficial.

Cosmin Ochişor este partener în cadrul companiei Gapminder Investor Advisors SRL de la înfiinţare, în decembrie 2017, conform datelor din Monitorul Oficial.

Autor: Adrian Seceleanu

28.03.2018, 17:47 491

Cosmin Ochişor, care a fost implicat în ultimii şase ani în diferite proiecte de susţinere şi de investiţii în start-up-uri ale grupului german Deutsche Telekom, a anunţat oficial că a devenit partener în cadrul Gapminder, fond de investiţii de capital de risc recent lansat în România, cu fonduri totale de 26 milioane euro, care urmăreşte să ofere finanţări start-up-urilor aflate în primele etape de dezvoltare.

“Începând din această lună, echipei GapMinder, fond de investiţii de capital de risc care vizează start-up-uri inovatoare din România, i se alătură un nou membru: Cosmin Ochişor, în calitate de partener”, conform anunţului oficial. Practic însă, Ochişor este parte a proiectului din prima clipă, amânarea comunicării oficiale având cel mai probabil legătură cu momentul încheierii mandatului de la incubatorul hub:raum din Cracovia al Deutsche Telekom, unde românul era manager de investiţii.

Cosmin Ochişor este partener în cadrul companiei Gapminder Investor Advisors SRL de la înfiinţarea din decembrie 2017, conform datelor din Monitorul Oficial. Compania cu un capital social de 10.000 de lei, are următorii acţionari fondatori, conform deciziei din 5 decembrie 2017 a Registrului Comerţului: Cosmin-Georgian Ochişor, Marius-Dan Mihăescu, Inti Yarin Paolucci, Alexandru-Sebastian Ruff, Sergiu-Florin Roşca şi Cristian-Daniel Dascălu. Cei 6 sunt şi administratori ai companiei, conform datelor din Monitorul Oficial.

Cosmin Ochişor şi-a început cariera la compania Ipsos pe poziţia de “data analyst”, iar înainte de a fi recrutat de Romtelecom (actualul Telekom Romania Communications) în 2009, el a mai lucrat pentru Mercury Research, Sensiblu şi Henkel.

Gapminder îşi desfăşoară activitatea şi printr-o altă companie, Gapminder Advisors SRL, deţinută integral de Marius-Dan Mihăescu, care s-a numit iniţial Punct & Partners - S.R.L. În 2016 firma a avut afaceri de 0,217 mil. lei, un profit net de 0,1 mil. lei şi niciun angajat, conform datelor de la Ministerul Finanţelor Publice.

În cadrul Gapminder, Ochişor va fi responsabil de investiţiile tip seed, precum şi de relaţiile cu alţi investitori în start-up-uri, conform comunicatului oficial. “Sunt bucuros că revin acasă pentru a mă alătura unei echipe cu planuri îndrăzneţe în ceea ce priveşte start-up-urile din zona de tehnologie din România. În ultimii ani am văzut multe companii româneşti aflate la început de drum care au avut o evoluţie spectaculoasă şi, analizând proiectele existente, sunt convins că Gapminder va deveni o rampă de lansare pentru multe alte companii de succes”, a declarat Ochişor.

Gapminder este finanţat în majoritate prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020, cu cofinanţare prin Fondul European de Dezvoltare Regională.  Entitatea are ca obiectiv să investească în următorii ani în companii aflate în faza de seed sume de până la 1 milion de euro şi, potenţial, încă 3 milioane de euro per companie în runde ulterioare, precum şi în start-up-uri aflate la prima rundă de investiţii sau în faza de accelerare, în care investiţiile vor fi de până la 100.000 euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO