Zilele trecute m-am ciocnit pe strada de un tanar. Avea vreo 16-17 ani, acneea de rigoare, tinuta tipica de licean emancipat, casti in urechi si un player MP3 la brau. A mormait o scuza si-a ne-am vazut mai de parte de drum, el ascultand mai departe Eminem iar eu intrebandu-ma batraneste daca nu cumva aparentele sunt inselatoare... Doar par sau chiar sunt o generatie inconstienta?
Sunt, cu siguranta. si tocmai inconstienta lor va duce lumea mai departe. In inconstienta lor incalca toate regulile si aduc din cand in cand la lumina ceva revolutionar, nemaivazut si, pentru mintile intepenite in tiparele epocii industriale, de neimaginat.
Linus Torvalds era student la Helsinki si avea 20 de ani cand si-a cumparat un calculator si s-a apucat sa scrie un sistem de operare. Fara o doza de inconstienta nu poti sa te gandesti la asa ceva, cand colosi de talia unor AT&T sau IBM investesc miliarde pentru o astfel de treaba. Fara o doza de impertinenta nu poti sa te certi in mod public cu profesorul Andrew Tanenbaum, o autoritate in domeniu. si fara imaginatie nu poti sa te astepti ca mii de oameni sa ti se alature si sa munceasca voluntar la un proiect ce parea utopic. Astazi IBM isi porteaza marile aplicatii pe Linux.
Poate ca numele lui Shawn Fanning nu va spune nimic. E doar un alt pusti care a zdruncinat lumea. Avea 18 ani si era student in primul an la Boston cand a scris un program care sa-i ajute pe colegii sai sa schimbe muzica intre ei. Tehnic vorbind, ideea lui nu era noua. Retele peer-to-peer (P2P) au aparut inca de la inceputurile conectarii computerelor in retele si chiar erau considerate o solutie ieftina si ineficienta - "retele in pantaloni scurti". In principiu, e vorba de retelele in care orice calculator poate fi totodata server si client iar serviciile se rezuma adesea la partajarea de fisiere si periferice. Nici macar transpunerea in Internet a solutiei nu reprezenta o premiera, una dintre primele aplicatii din Retea, Usenet, fiind in esenta o retea P2P.
Ce a facut Shawn - pe care prietenii il porecleau "Napster" - a fost sa scrie un program care sa construiasca dinamic un catalog pe Web al fisierelor cu muzica in format MP3 care se gaseau in spatiile de stocare partajate de membrii retelei care erau on-line la un moment dat. Pe baza acestui catalog central (care, de fapt, altera caracterul P2P al retelei) utilizatorii puteau sa descarce direct de pe calculatorul altui membru fisierele pe care le dorea. Tehnologia seamana mult cu sistemele de mesagerie instantanee de genul ICQ.
Ideea a avut succes. Un an mai tarziu, in 2000, Napster a devenit companie si nebunia a inceput. Milioane de oameni descarcau frenetic muzica, serviciul a atingand in februarie 2001 cifra record de 13,6 milioane de utilizatori. Revista Time ii acorda lui Shawn un amplu articol si il considera printre "oamenii care au contat" (People Who Mattered) in anul 2000, alaturi de Kofi Annan, Yasser Arafat, Ehud Barak, Hillary Clinton, Eminem si inca vreo cateva personalitati.
Insa revista Wired a fost cea care a pus punctul pe i, publicand in numarul din octombrie 2000 un incendiar articol in care John Perry Barlow - unul dintre fondatorii EFF (Electronic Frontier Foundation) - considera ca fenomenul Napster reprezinta semnalul de incepere al "marelui razboi cultural", conflictul deschis intre epoca industriala si epoca virtuala. In pagina de deschidere, un magnific citat din Victor Hugo: "Te poti opune unei invazii armate, dar nu si unei idei careia i-a venit vremea".
si intr-adevar, razboiul a inceput. In stil american, adica in justitie. RIAA (Recording Industry Association of America) a dat in judecata firma Napster, pretinzand ca cei 70 milioane de utilizatori au cauzat pagube de 4 miliarde de dolari companiilor pe care le reprezinta. In zadar aparatorii au adus ca argument faptul ca Napster nu era de fapt decat un motor de cautare si ca de pe serverele companiei nu s-a descarcat nici o secunda de muzica sub copyright. Napster n-a putut supravietui procesului, insa muzica a ramas in Retea.
Alte retele peer-to-peer au inflorit. Gnutella, KaZaA si atatea altele, care n-au mai facut greseala de a construi cataloage centrale. Pur si simplu sunt softuri gratuite care permit utilizatorilor din Internet sa-si partajeze resursele, pe propria lor raspundere. Nimeni nu poate acuza insasi tehnologia. Telefonul e folosit si de procurori dar si de mafioti, nu-i asa? Un grup numit Hacktivismo a dezvoltat o retea P2P invizibila pentru sistemele de detectare, in scopul de a sustine libertate cuvantului in tari precum China sau Iran, iar un sistem precum FreeNet asigura anonimatul total "imprastiind" fisierele partajate in mod aleatoriu pe discurile utilizatorilor, totul criptat. Nimeni nu poate stii ce se gaseste pe propriul sau disc si nici de unde descarca fisierele care-l intereseaza... Mai mult chiar, prin urmasii lui Napster se vehiculeaza nu doar muzica ci si, printre altele, filme.
si astfel, in razboi a intrat practic intreaga industrie de divertisment americana. Un conglomerat de colosi, cu o cifra de afaceri reprezentand peste 5% din PIB-ul Statelor Unite, cu o imensa influenta in administratie si in legislativ. Impotriva unor pusti.
Un alt episod notoriu al "marelui razboi cultural" il are ca personaj principal pe un adolescent norvegian numit Jon Johansen si supranumit DVD Jon. In 1999 avea 16 ani, cumparase o multime de filme pe DVD si ar fi vrut sa le vada pe noul sau computer echipat cu Linux. Dar DVD-urile sunt codate cu un sistem de criptare numit CSS (Content Scrambling System), menit sa impiedice copierea lor. A pus cap la cap diverse programe din Internet, a mai scris ceva cod si a realizat un programel, numit deCSS, care inlatura protectia continutul. Dupa care Jon, in inconstienta tipica varstei, a publicat sursa pe Internet pentru ca alti proiectanti sa poata realiza player-e DVD open source.
Ce a urmat e usor de ghicit. DVD Copy Control Association si Motion Picture Association ti-au aratat muschii iar DVD Jon a fost anchetat si apoi judecat de autoritatile din Norvegia. Procesul a starnit valva si numeroase organizatii au sarit in ajutorul lui Jon. EFF (Electronic Frontier Foundation) s-a oferit sa-i acorde asistenta juridica. Dar pentru asta era nevoie de bani, asa ca o alta organizatie, Copyleft, a adaugat inconstientei doza necesara de impertinenta: a pus in vanzare celebrele "deCSS t-shirts" - tricouri care aveau imprimate pe spate codul sursa al programului deCSS. In scurt timp, mii de pusti din intreaga lume dezvaluiau in plina strada un "secret comercial" iar banii obtinuti au finantat apararea lui DVD Jon.
Desigur, Copyleft a fost la randul ei chemata in instanta, dar judecatorii s-au vazut pusi in fata unei probleme spinoase, pentru ca in discutie intra acum Primul Amendament si libertatea de expresie. Pana la urma, Jon Johansen a fost achitat si a devenit clar ca nici o masura tehnica nu va putea controla vreodata distribuirea continutul digital. Ramane calea legala, dar... Daca sute de milioane de oameni incalca cu buna stiinta o lege, inseamna ca legea respectiva are o mare problema.
Vin vremuri grele, frate Warner... Oare? Dupa ce muzica in format MP3 a impanzit Reteaua, vanzarile de CD-uri au crescut cu 20%.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
