Business Hi-Tech

Controversatul deputat PSD Florin Iordache, fost ministru al justiţiei, deschide calea unor sinecuri pentru politicieni în cadrul unui nou Comitet înfiinţat în cadrul uneia dintre cele mai bogate autorităţi, cea de reglementare a comunicaţiilor (ANCOM)

Autor: Adrian Seceleanu

18.08.2020, 13:15 957

Controversatul deputat PSD Florin Iordache, fost ministru al justiţiei, a depus în cadrul Camerei inferioare a Parlamentului un proiect de lege prin care deschide calea acordării unor noi sinecuri pentru politicieni prin înfiinîarea unui nou Comitet în cadrul uneia dintre cele mai “bogate” autorităţi de reglementare, cea care supraveghează industria de telecom (ANCOM).

Proiectul de lege, care îl are ca unic iniţiator pe Iordache, elimină restricţia ca membrii partidelor politice să fie numiţi în cadrul conducerii ANCOM (prin eliminarea unui articol din actuala lege de funcţionare a instituţiei) şi relaxează calificările obligatorii pe care aceştia trebuie să le deţină pentru a accede la aceste funcţii.

Noul “Comitet de reglementare” ar urma să aprobe toate reglementările emise de instituţie şi ar urma să aibă 7 membri, inclusiv preşedintele şi cei doi vicepreşedinţi ai instituţiei. Mandatul membrilor acestui Comitet va fi de 6 ani de zile, conform proiectului.

Iordache nu a depus niciun efort să-şi explice iniţiativa, expunerea de motive de nicio pagină incluzând doar o serie de banalităţi, pe care oricine le poate regăsi în aproape orice proiect de lege.

Propunerea vine şi înainte şi de viitoarea licitaţie 5G, care va fi organizată de ANCOM.

Cea mai importantă piaţă reglementată de ANCOM este cea de comunicaţii, cu venituri de aproape 17 mld. lei în 2019.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO