Business Hi-Tech

Consumatorii sunt încă prudenţi, spune şeful retailerului IT&C online Oktal.ro

Autor: Adrian Seceleanu

06.02.2013, 00:00 240

Oktal.ro, retailer online IT&C cu afaceri de peste 4 mil. euro în anul 2011, estimează că va înregistra în acest an afaceri mai mari cu 30%, determinate în principal de dinamica vânzărilor de tablete şi smartphone-uri, potrivit lui Dan Dumitrescu, acţionar şi director general al companiei.

Piaţa va depinde însă foarte mult de optimismul sau pesimismul consumatorilor, chiar dacă evoluţia economiei va fi una stabilă, a spus el.

"2013 este un an în care retail-ul va depinde mult de evoluţia economiei, de dinamica veniturilor populaţiei şi mai ales de optimismul sau pesimismul clienţilor cu privire la evoluţia lor personală viitoare. Anul a început într-un mod pozitiv, cu un context politic stabil, dar consumatorii au experienţa nefericită a ultimilor ani şi încă privesc cu reticenţă spre viitor, consumă în mod limitat şi precaut, mai ales pe sectorul bunurilor de folosinţă îndelungată. Totuşi, tehnologia nouă îi convinge pe clienţi să «rişte» să-şi înnoiască gadget-urile", a spus Dumitrescu. Retailerul online, administrat de compania Elka-Oktal Group SRL, nu a comunicat cifra de afaceri înregistrată anul trecut. Acţionarii companiei sunt Dan Dumitrescu şi Octavian Jeles.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO