Business Hi-Tech

Comunitatile online au marcat istoria internetului

17.03.2004, 00:00 34





Comunitatile in spatiul virtual au aparut inca inainte ca Internetul sa devina reteaua globala care este astazi.



Unul dintre primele servicii implementate a fost Usenet (inca din 1980), care se constituia dintr-un sistem arborescent de "cercuri de interes" numite newsgroups si care a servit initial ca un sistem distribuit de informare pentru institutiile implicate in dezvoltarea retelei, in special universitati. Cu timpul, Usenet a devenit spatiul predilect de discutie si colaborare pentru cele mai diverse arii tematice.



In paralel, a inflorit fenomenul BBS-urilor (Bulletin Board System). Un soi de "aviziere electronice" gazduite de un computer nepretentios, dotat cu un soft specializat si cu cateva modemuri, prin care utilizatorii se puteau conecta pe linii telefonice. Serviciile oferite cuprindeau si grupuri de discutii in jurul carora s-au format numeroase comunitati virtuale. Cu timpul BBS-urile s-au conectat intre ele formand retele proprii care, in cele din urma, au fost inghitite de marea Retea.



Poate ca doua "istorii exemplare" ar merita amintite in acest context. Una este cea a comunitatii formate de autorii care publicau prin 1985 in revista The Whole World Review si de cititorii lor. Acest spatiu de intalnire si dezbateri, pornit initial ca un BBS, a fost numit "The WELL" (the Whole World 'Lectronic Link). Multe s-au schimbat in cei aproape 20 de ani care au trecut, insa ceea ce s-a pastrat si a facut din The WELL cea mai influenta comunitate din spatiul virtual a fost tocmai spiritul dezbaterilor, bazat pe responsabilitatea afirmatiilor. Poate ca sloganul "you own your own words" (cuvintele tale iti apartin) - mentionat la fiecare conectare - a avut darul de a aminti participantilor ca memoria Retelei este neiertatoare.



O alta istorie glorioasa - de cu totul alta natura - este cea a comunitatii programatorilor voluntari care au contribuit la dezvoltarea sistemului Linux. Este inca greu de explicat cum a fost posibil ca mii de oameni sa conlucreze atat de eficient in absenta unor structuri organizatorice bine stabilite si a unei agende clare.



Astazi spatiul virtual este literalmente impanzit de comunitati. Ma feresc sa le numesc "virtuale" pentru ca ele sunt cat se poate de reale, formate din oameni reali care comunica si participa impreuna la ceva, chiar daca sunt risipiti in toate colturile lumii si de cele mai multe ori nu s-au vazut niciodata. Aceasta eludare a corporalitatii este fascinata pentru ca pune in evidenta Vocea personala. Nici macar numele nu mai are importanta, atata vreme cat in spatele unui nickname se regaseste aceeasi voce, aceeasi personalitate. Daca epoca industriala a fost a maselor de anonimi, epoca post-industriala va fi a comunitatilor de personalitati. Locul corului este luat de polifonia vocilor distincte.



Poate ca nimic nu pune mai mult in evidenta aceasta mutatie decat un fenomen care a luat o amploare uluitoare in ultimii ani: jurnalele web - cunoscute ca "web logs" sau, pe scurt, "blogs". Daca in 1999 erau cateva zeci, astazi sunt cateva milioane. Trebuie sa recunosc ca multa vreme am ignorat fenomenul. Auzisem de blog-uri, dar nu mi s-a parut o idee grozava. La urma urmei, un jurnal este ceva mai degraba legat de intimitate decat de spatiul public. Desigur, jurnalele unor personalitati devin uneori publice si se constituie adesea in marturii de mare valoare istorica.



Trucul jurnalelor pe web se releva insa abia prin contrast cu jurnalele tiparite. Blog-urile desfasoara o ordine cronologica inversa: cele mai recente consemnari sunt primele. Aceasta ordine schimba accentul, plasand actualitatea pe primul plan.



Pe de alta parte, blog-ul nu este decat o tehnologie care simplifica la extrem posibilitatea oricarui utilizator de a-si crea o expunere publica. E de fapt o pagina personala care poate fi actualizata mereu, singurul element stabil ramanand ordinea cronologica inversa. Faptul ca exista numeroase situri publice care ofera gratuit instrumentele si gazduirea permite practic oricui sa-si creeze in maximum cinci minute un blog.



Mai degraba decat jurnale intime, blog-urile sunt cel mai adesea "jurnale de calatorie" in ciberspatiu. In functie de preocuparile sale autorul selecteaza referinte la diverse pagini interesante pe care le insoteste cu comentarii mai scurte sau mai ample. Uneori e vorba de stiri de ordin general, uneori despre tehnologie, alteori despre filme, carti, articole, pesti de acvariu, grupuri rock, vedete porno, gradinarit, jocul burselor, bibelouri... Diversitatea nu cunoaste nici o limita.



si totusi... care-i utilitatea? Lucrurile incep sa devina interesante atunci cand incep sa se lege. Odata ce ai pasit in asa-numita blogosfera, este imposibil sa nu gasesti in scurt timp alti "bloggeri" cu preocupari asemanatoare. Iar fiecare blog are de regula o sectiune cu legaturi catre articole din alte bloguri pe care autorul le-a gasit interesante. Ai posibilitatea sa postezi un comentariu legat de o anumita insemnare, poti aduce referinte la alte surse din web care pun



antr-o alta lumina cele afirmate de autor.



Daca gasesti subiectul interesant poate merita sa-l comentezi mai amplu in propriul jurnal, cu o referire la pagina de jurnal care ti l-a relevat. Iar aici intervine o gaselnita esentiala, care se numeste Backtrack si care este in esenta un anunt catre articolul de blog la care faci referire. Marea majoritate a programelor trateaza automat aceste notificari, asa ca in blogul respectiv articolul tau va fi referit printr-o legatura.



Aceasta complexa retea de legaturi este baza unui dialog public adesea extrem de interesant. Urmarind postarile, comentariile, articolele conexe legate prin backtrack precum si trimiterile la sursele citate ajungi adesea sa cunosti multe dintre fatetele unui subiect, fatete care altfel ti-ar fi ramas ascunse. Mai mult, cunosti o multime de persoane interesante pe care le vei trece la randul tau in lista de legaturi. Iar peste toate acestea intervin tehnologiile de agregare (sau "sindicalizare") care pot sa preia si sa afiseze la diverse intervale de timp ultimele articole postate in blog-urile favorite.



Si astfel, prin acest intortocheat sistem de referinte incrucisate, se formeaza in mod natural comunitati. Comunitati formate din voci distincte, care inventeaza din mers o forma publicistica fara precedent. si fara restrictiile mediilor traditionale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO