Ringhel, o companie de software specializat pentru industria de energie electrică şi gaze naturale, fondată în 2014, a reuşit să obţină într-o zi de la investitori, prin intermediul platformei Seedblink, o finanţare de 400.000 de euro pe care avea în plan să o atragă pe durata unei campanii de 30 de zile.
Pe fondul interesului ridicat al investitorilor compania a decis să majoreze la 500.000 de euro ţinta de finanţare.
„Sunt aproape toţi (cei 400.000 de euro) şi îi închidem azi pe toţi. Pentru că sunt mulţi investitori care încă nu au reuşit să intre în această rundă şi am primit un feedback foarte bun, foarte mult interes pentru ce ne-am propus să facem, am decis să supra-subscriem cu 100.000 de euro. Mă bucură încrederea din partea investitorilor. Avem chiar şi colegi care au decis să investească în noi, atât de mult credem cu toţii în ceea ce facem“, a declarat pentru ZF Mihai Dârzan, fondator şi CEO al Ringhel.