Business Hi-Tech

Comisia Europeană anchetează ANCOM pentru decizia de a nu recalcula tarifele de interconectare

Decizia de a nu recalcula tarifele de interconectare a fost luată în perioada în care arbitrul telecom a fost condus de Adrian DiŢÂ

Decizia de a nu recalcula tarifele de interconectare a fost luată în perioada în care arbitrul telecom a fost condus de Adrian DiŢÂ

Autor: Adrian Seceleanu

13.11.2017, 00:06 286

Decizia Comisiei Europene reprezintă o victorie pentru compania de cablu RCS&RDS, care a atacat dur în ultimele luni decizia ANCOM.

Comisia europeană a declanşat o investigaţie „în profunzime“ care vizează decizia Autorităţii de Reglementare în Comunicaţii din România de a îngheţa tarifele de interconectare la nivelul din 2014, conform unui anunţ publicat la finele săptămânii trecute pe site-ul Comisiei.

Decizia de a menţine tarifele de interco­nectare s-a bazat pe date „depăşite“, notează Comisia Europeană, care adaugă că „tarifele de interconectare din România rămân ridicate în raport cu cele din celelalte ţări ale Uniunii Europene“.

„Comisia consideră că pro­punerea ANCOM de a men­ţine tarifele de interconectare la nivelul curent nu respectă cadrul de reglementare euro­pean. Autoritatea de regle­entare din România nu a oferit o justificare adecvată care să susţină faptul că aceste tarife sunt adecvate prin com­paraţie cu cele înregistrate în alte ţări membre ale UE“, conform anunţului oficial al Comisiei.

Tarifele de interconectare au o importanţă crucială în determinarea preţurilor finale cu care operatorii vând serviciile de comunicaţii. În aprilie 2014 tarifele de interconectare din telefonie mobilă au scăzut de la 3,06 eurocenţi pe minut la 0,96 eurocenţi pe minut. Odată cu această reducere, costul operatorilor pentru a le oferi clienţilor, de exemplu, 200 de minute de apeluri în orice reţea a devenit de aproape opt ori mai mic decât în anul 2006: doar 1,9 euro, faţă de 14 euro, determinând o explozie a ofertelor cu minute de apeluri nelimitate indiferent de reţea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO