Business Hi-Tech

Cele mai cumpărate produse în mediul online de români: hainele, cosmeticele şi electronicele

Cele mai cumpărate produse în mediul online de români:...

Autor: Ioana Nita

26.05.2015, 00:00 11909
Aproximativ 31% din români au făcut în ultimul an achiziţii pe internet, cele mai căutate şi vândute produse în mediul online fiind hainele, cosmeticele şi electronicele, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare de piaţă GfK. „Hainele, cosmeticele sau produsele şi serviciile IT şi electronice sunt cele mai achiziţionate bunuri în mediul online. În acelaşi top regăsim şi electro­cas­nicele sau cărţile”, a declarat Andreea Coca, Digital Market Intelligence Consultant GfK România. Românii cumpără de asemenea într-o proporţie ridicată şi pachete turistice de pe internet sau aleg să comande online mâncare de la restaurante.
 
Pe ultimele locuri în topul produselor şi serviciilor achiziţionate în mediul virtual se află pachetele financiare sau cumpărăturile pentru consum curent (produse de băcănie - zahăr, ulei, lactate, fructe şi legume sau produse de îngrijre a locuiţei, detergent, hârtie igienică etc.). În ceea ce priveşte vârsta celor mai activi cumpărători din mediul online, studiul GfK a arătat că persoanele până în 35 de ani fac mai des achiziţii pe internet. Studiul GfK a fost realizat pe un eşantion de 1.000 de respondenţi din toată ţara, cu vârsta de peste 15 ani. Metoda folosită este cea a interviurilor faţă în faţă şi are o marjă de eroare de 2%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO