Business Hi-Tech

Ce vor generaţiile tinere într-un mediu tot mai digitalizat

Ce vor generaţiile tinere într-un mediu tot mai...

Autor: Ioana Nita, Andrei Cîrchelan, Ştefan Stan

28.10.2014, 00:08 946
Ionut Budişteanu,

informatician, inventator român

Anul trecut am început să lucrez la o maşină fără şofer, cu inteligenţă artificială, dar cea mai mare provocare e să transformi un prototip într-un model industrial.

Problema cu educaţia e una foarte complexă. UE nu ar trebui să investească în modernizarea şcolii, ci ar trebui să găsească un mecanism să stimuleze tinerii. Degeaba le dai tehnologie dacă nu sunt interesaţi. Tehnologia e grozavă, dar depinde ce vrea să facă utilizatorul cu ea.

E foarte greu să comercializezi o maşină fără şofer. Oamenii sunt foarte sceptici. Eu am vrut să fac un prototip, să arăt că se poate. Pentru maşini fără şofer există multe proiecte la nivel global. Toate folosesc pentru a recunoaşte mediul din jur un dispozitiv care costă 75.000 de dolari şi e produs de un singur producător la nivel global.

Eu am văzut că pot face acel dispozitiv pentru 3.000-4.000 de euro. Am încercat să colaborez cu producători din China, însă au refuzat pentru că potenţialul de piaţă era redus.

 

Bogdan Enoiu,

director general, McCann Group România

Întrebarea este cum putem să facem să aducem smartphone la cei cu grad redus de educaţie, pentru că la cei cu un grad ridicat de educaţie penetrarea este de peste 40%.

Ar fi frumos ca operatorii să facă măcar un weekend pe lună să aibă internet gratuit.  

Problema nu este cu olimpicii, pe care îi furnizăm, ci cu cei care sunt sub nota de trecere, care sunt încă în număr foarte mare, şi cum putem să îi ajutăm să ajungă măcar la un nivel mediu în România.

Învăţatul are trei componente: elevi, părinţi şi profesori. Profesorii au cel mai important rol în această triadă, dar fără celelalte două nu se poate. România plăteşte un profesor debutant cu câteva sute de lei, mult mai puţin decât iau alte profesii. E inconştienţă să fie salariile atât de mici. Profesorii ar trebui să aibă salarii la nivelul demnitarilor în ţara asta.

Întâmplător, România are cea mai mare comunitate de IT. Nu se leagă cu educaţia. Dacă ne uităm la educaţie, nu suntem acolo încă. Ca să faci un PIB mai mare este nevoie de oameni deştepţi.

 

Ionuţ Toader,

managing partner, Relevance Management

Noi suntem oamenii care analizează schimbarea, astfel încât managerii să înţeleagă cum anume se schimbă targetul pe care îl au şi nevoile pe care le au clienţii.

Suntem de 10 ani în piaţă. Cea mai dramatică schimbare e faptul că acum toată lumea are un telefon, laptop, sau o tabletă şi comunică. Sunt 700 de miliarde de minute pe lună petrecute pe facebook, 1,5 miliarde de tweet-uri transmise etc. Toată informaţia asta cere o analiză de care companiile au nevoie şi fără de care vor pierde bani. Pentru România este uşor de schimbat tehnologia, este uşor să digitalizăm, dar este mai greu să schimbăm mentalităţi. Atunci când ai date despre public, trebuie să decizi şi să acţionezi în consecinţă, ceea ce înseamnă o reinventare a companiei.

 

Dan Vârtopeanu,

Managing Partner, Breeze Mobile

Avem un procent suficient de mare, 32%, care accesează internetul afară din casă, nu sunt dependenţi de wifi.

Era smartphone-urilor începe în România. Sunt aproximativ 7 milioane de smartphone-uri şi 2,7 mil. tablete. Acesta este stocul la nivelul lunii mai. Până la finalul anului ajungem la 8 milioane de smartphone-uri, poate şi mai bine. Pe segmentul de vârstă până în 34 de ani, avem peste 50% penetrare a smartphone-urilor. La nivel de edu­ca­ţie, există smartphone şi la cei care au educaţie de bază. Pe sexe, avem ceva mai mult bărbaţi decât femei, la fel ca şi la accesarea internetului.

Pe anul viitor ar trebui să depăşim 50% penetrarea smartphone-urilor. Android ar trebui să treacă de 80% ca şi cotă de piaţă. Cu această penetrare ar trebui să vedem şi prima aplicaţie care să atingă 1 mil. instalări.

Am văzut copii în rural care au smartphone. La şcoală mulţi au smart­phone. Problema e că părinţii nu mai au timp de copii.

 

Matei Psatta,

head of social media & strategic planning, iLeo

Pentru copiii generaţiei „millennials“, frica principală e lipsa smartphone-ului. Ar prefera să nu aibă maşină decât să nu aibă smartphone.

La noi, digitalul este rege, deci brandurile ar trebui să fie cele care conduc jocul. Noi ne percepem drept furnizori de conţinut, care satisfac orice nevoie. În realitate însă, suntem întreruperea din experienţa digitală a utilizatorului.

Toată lumea vrea să creeze comunităţi. Aici se pierd cei mai mulţi bani, pentru că nu privim comunităţile cum trebuie. Cel mai important ingredient într-o comunitate din generaţia Y este să le dai înainte să le ceri. Să le oferi ceva care să le placă, în primă fază, după care să le ceri să participe la campaniile tale.

Valorile se schimbă. Smartphone-ul a devenit maşină. Este mai cool să ai ultimul smartphone decât cea mai nouă maşină, plus că e mai ieftin.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO