Business Hi-Tech

Cât costă datele tale de pe Facebook: Hackerii fac sute de milioane de dolari din vânzarea datelor pe Dark Web

Cât costă datele tale de pe Facebook: Hackerii fac sute...

Autor: Răzvan Botea

20.10.2018, 16:51 470

Pe piaţa neagră a internetului orice detaliu despre viaţa personală a unui individ are un preţ. Informaţiile personale pe care le afişăm pe reţelele de socializare valorează mai mult decât credem. Acestea pot fi folosite de către hackeri, sau de către clienţii lor, pentru şantaj, vătămarea imaginii sociale sau chiar, în final, vătămare corporală. Preţul informaţiilor dintr-un cont de facebook, pe Dark Web, pleacă de la 3 dolari (12 RON), relatează The Independent.

Dark Web reprezintă o zonă specifică a Deep Web-ului în care se desfăşoară un proces de vânzare-cumpărare de servicii şi produse, în cea mai mare parte, ilegal. Această parte întunecată a internetului este responsabilă pentru comercializarea, sub anonimat, de arme, şi nu numai, către organizaţii teroriste şi de tip mafiot. Toate tranzacţiile de pe platformele Dark Web-ului se realizează folosind monede virtuale.

În prezent, datele a peste 50 de milioane de conturi au fost scoase la licitaţie pe piaţa neagră virtuală. Preţurile pentru obţinerea conţinutului confidenţial de pe conturile de Facebook variază între 3 şi 12 dolari. Profitul generat de asemenea tranzacţii reflectă nivelul ridicat al cererii pentru informaţiile confidenţiale. Potenţialul valorii industriei furtului de date este estimat între 150 şi 600 de milioane de dolari.

„Informaţiile personale sunt pur şi simplu valoroase pe Dark Web. În timp ce furtul informaţiilor produce un profit substanţial pentru atacatori, le oferă acestora şi resursele necesare pentru continuarea acestor atacuri” declara Bill Conner, CEO al firmei pentru securitate cibernetică, Sonic Wall. Acesta mai avertizează faptul că orice organizaţie sau stat care obţine informaţiile confidenţiale ale cetăţenilor reprezintă o problema care trebuie tratată într-un mod cât se poate de serios.

Anonimatul asigurat de platformele în care se desfăşoară aceste tranzacţii îngreunează activitatea autorităţilor de combatere a furtului de date.

Dacă se ajunge la concluzia că liderii Facebook nu au luat toate măsurile de precauţie pentru protejarea datelor utilizatorilor, atunci compania ar putea fi amendată de Uniunea Europeană cu până la 1,63 miliarde de dolari.

Reprezentanţii Facebook au refuzat să comenteze informaţiile.

În prezent, peste 9 milioane de români au conturi pe platforma creată de Mark Zuckerberg. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO