Business Hi-Tech

Carrefour vrea să îşi promoveze ofertele speciale din magazine direct pe smartphone-urile clienţilor

Carrefour vrea să îşi promoveze ofertele speciale din...
09.11.2015, 00:04 36
Carrefour România, al doilea jucător de pe piaţa locală de retail modern cu dominantă alimentară, are în plan să integreze în aplicaţia mobilă “MyCarrefour” o funcţionalitate prin care utilizatorii primesc alerte cu ofertele speciale din magazine cu ajutorul unor dispozitive speciale, denumite “beacons” care trimit notificări pe smartphone-uri, prin intermediul conexiunii prin tehnologia “bluetooth”.

Grupul francez a testat deja această funcţionalitate în vară cu aplicaţia mobilă “Smart Shopping” prin intermediul căruia clienţii erau ghidaţi în magazine spre raioanele unde se aflau produsele căutate şi primeau notificări cu promoţiile disponibile în reţeaua locală a lanţului francez de supermarket-uri.

“Platforma din echipamente de tip «beacon» va fi integrată în aplicaţia Carrefour, proaspăt lansată pe Android, şi care în curând va deveni disponibilă şi pe iOS. Feedbackul vis-à-vis de promoţiile primite prin intermediul dispozitivelor «beacon» a fost pozitiv, în timp ce traseul oferit nu a fost primit cu prea mult entuziasm de către consumatori. Drept urmare, cel mai probabil, vom renunţa la această opţiune în aplicaţia curentă”, a spus Andreea Mihai, director de marketing în cadrul Carrefour România.

Aplicaţia „MyCarrefour“ le oferă în prezent utilizatorilor acces la o serie de informaţii precum promoţiile şi cataloagele de produse ale magazinului sau diferite reţete culinare, precum şi la lista proprie de cumpărături pentru clienţii care au cont “MyCarrefour” pe site-ul grupului francez.

Proiectul pilot „Smart Shopping”, lansat pe 15 iunie 2015 cu ocazia aniversării a 14 ani de activitate a Carrefour în România, a presupus  montarea dispozitivelor beacon în toate hypermarket-urile din reţea, amplasate individual în fiecare raion al magazinului şi dezvoltarea unei aplicaţii pentru smartphone-urile care rulează sistemul de operare Android. Astfel, utilizatorii îşi puteau crea lista de cumpărături în aplicaţie, iar apoi erau ghidaţi de pe smarthone spre raioanele de interes pe traseul optim şi primeau de asemenea notificări cu promoţiile active în acel moment în cadrul raionului vizitat.

“Aplicatia «Smart Shopping» a fost dezvoltată împreună cu MobileTouch şi Jazz Communications, iar dispozitivele «beacon» au fost furnizate de compania clujeană Onyx Beacons”, a precizat Andreea Mihai.

În total, aplicaţia a fost a fost descărcată pe 7.000 de telefoane mobile. Timp de o lună, pe durata de desfăşurare a proiectului pilot, clienţii Carrefour au putut testa aplicaţia şi de pe tabletele cu care au fost echipate o serie din căruciaorele de cumpărături din hypermartket-uri.

Grupul Carrefour a implementat un sistem de navigare în interior şi în cadrul unui hypermarket din Franţa, însă acesta se bazează pe o soluţie de iluminat inteligent prin intermediul cărora clienţii pot fi ghidaţi de pe smartphone în interiorul magazinelor (tehnologia „indoor positioning”) pentru a găsi produsele pe care doresc să le cumpere, potrivit unor informaţii furnizate anterior de representanţii local ai Philips Lighting. Practic, clienţii trebuie să îşi descarce în prealabil pe smartphone o aplicaţie dedicată, iar atunci când se află în magazin trebuie să o deschidă şi să îndrepte camera frontală a telefonului înspre sistemele de iluminat instalate la rafturi.

Carrefour România investeşte de asemenea în strategia digitală. În urmă cu doi ani grupul a lansat magazinul online carrefour-online.ro, iar de curând a introdus o nouă versiune a contului “MyCarrefour” disponibil utilizatorilor pe site-ul său, precum şi în aplicaţia mobilă dedicată, care a venit cu elemente noi precum secţiunea interactivă de reţete speciale, listele de cumpărături şi meniul săptămânii.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO