Business Hi-Tech

Carmen Dumitrache, directorul de HR al Telekom explică restructurarea: Avem nevoie de automatizări. Cum ar fi fost să avem centrale telefonice manuale în 2019? Noi la HR avem roboţi şi jumătate din timpul de lucru al unei colege care verifica acurateţea zilelor de concediu introduse în sistem pentru 6.000 de oameni este făcută acum de un program

CARMEN DUMITRACHE,directorul de HR al Telekom România: Decât să verifici manual căsuţe din Excel cu căsuţe din Excel şi să poţi să greşeşti,mai bine laşi un program să facă verificarea şi tu poţi să faci altceva mai complex pentru tine şi pentru business în general.

CARMEN DUMITRACHE,directorul de HR al Telekom România: Decât să verifici manual căsuţe din Excel cu căsuţe din Excel şi să poţi să greşeşti,mai bine laşi un program să facă verificarea şi tu poţi să faci altceva mai complex pentru tine şi pentru business în general.

Autor: Adrian Seceleanu

30.07.2019, 00:07 3205

♦ Procesul de restructurare a grupului Telekom în urma căruia aproape 700 de oameni, peste 10% din angajaţi, îşi vor pierde locurile de muncă este unul dificil, plin de „emoţie“ dar prin care grupul trebuie să treacă pentru a merge înainte în noile condiţii de piaţă, spune Carmen Dumitrache, directorul de resurse umane ♦ Grupul ♦Telekom nu poate să nu adopte noi tehnologii - precum roboţii software şi automatizarea unor activităţi – chiar dacă aceasta poate duce la pierderea unor locuri de muncă  Este ca şi cum grupul Telekom ar fi păstrat până în 2019 vechile centrale manuale, în care o operatoare era cea care făcea manual legătura între apelanţi, spune Dumitrache.

Iată cum a răspuns directorul de HR al Telekom România, într-un interviu exclusiv pentru ZF, la principalele întrebări legate de procesul de restructurare prin care trece grupul.

De ce este nevoie de concedieri?

►Cred că indicatorul la care orice om de HR se uită este procentul pe care îl reprezintă bugetul de salarii din cifra de afaceri, acesta este indicatorul tra­diţional. Ce pot să spun este că din ce ştim în 2017 pentru cele două companii consolidate aveam circa 13% cheltuieli cu personalul din cifra de afa­ceri. Din punctul de vedere al pieţei este un procent destul de mare. Dacă vă uitaţi la com­petitorii noştri direcţi o să vedeţi că ei sunt mult mai jos. Noi totuşi avem o cheltuială foarte mare cu per­so­nalul dacă este să ne uităm la tot ce fac competitorii direcţi.



Câţi oameni vor rămâne în grup?

►Nu este neapărat o ţintă, estimăm că vom fi în jur de 5.500 de persoane la finele anului. Evident, aici este inclusă şi capacitatea de a recruta şi de a păstra oamenii pe anumite poziţii, intră foarte multe elemente în această dinamică. În 2017 cred că eram în jur de 6.373 de oameni, iar în 2018 6.211.

►Aceasta este întrebarea pe care ne-am pus-o şi noi în momentul în care am văzut informaţiile date pe surse că vom concedia 1.800 de oameni, din două puncte de vedere. Odată de ce s-ar da o informaţie de genul asta, de ce ar fi manipulată până la urma media şi oamenii cu o astfel de informaţie şi bineînţeles şi cine o face? Nu am răspuns pentru niciuna dintre întrebări şi nu ştiu dacă să ne irosim energia pentru a afla. Mai trist este că rezultatul unei astfel de afirmaţii care nu are nicio legătură cu realitatea s-a văzut în companie. Dimineaţa toată lumea să afle că o treime din companie dispare într-un an - este un gen de informaţie cu un impact previzibil - şi tocmai de aceea m-am întrebat de ce ar putea cineva şi care ar fi interesul cuiva să facă un astfel de lucru. Nu este uşor de gestionat. Mai mult decât atât, pentru că a fost prima informaţie apărută în media, ea a şi rămas în memoria colectivă.

►Deci nu este vorba de 1.800 de oameni, ceea ce eu am anunţat este cifra pe care o avem în vedere în cadrul proiectului. Nu există nicio bază pentru o astfel de informaţie, că vom concedia 1.800 de oameni, este o informaţie eronată, data către media nu ştim în ce scop şi de către cine.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO