Business Hi-Tech

Care erau ambiţiile lui Daniel Dines, şeful gigantului IT UiPath, în 2018: Vrem să fim un Google sau Facebook în România. VIDEO

Daniel Dines, CEO-ul UiPath şi cel mai bogat român la momentul actual, a prezentat în premieră la ZF Live planurile sale pentru UiPath. IT-istul din Oneşti avea ca obiectiv aducerea companiei sale la un nivel similar cu cel al celor mai mari companii tech din lume.

„Vrem să fim, şi o spunem deschis, fără niciun fel de aroganţă, un soi de Google sau Facebook în România. Vrem să creăm un nou tip de companie aici” a declarat Daniel Dines în 2018 în cadrul emisiunii ZF Live.

Daniel Dines se putea lăuda încă de acum trei ani cu o echipă solidă, formată din oameni care puteau acoperii toate ariile unui business, care a reprezentat un element important în ceea ce priveşte succesul gigantului IT.

„Există un beneficiu foarte important la a lucra într-o companie de top. Lucrezi cu oameni de top din toate domeniile. Nu suntem o firmă care are doar 50 de programatori, avem oameni de top din toate domeniile, din legal, din finante, vânzări, marketing. Este o foarte interesantă dinamică a relaţiilor interumane” a mai spus la ZF Live CEO-ul UiPath.

Urmăriţi materialul video integral AICI

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.