Business Hi-Tech

Business Magazin. Ce spun fondurile despre pariurile pe care le fac pe start-up-urile din IT-ul românesc: Pandemia ne-a arătat că tehnologia este din ce în ce mai mult “must-have” şi nu „nice to have”

Autor: Ioana Nita

25.10.2020, 12:15 208

Dacă în trecut anunţurile de investiţii în tehnologie erau rara avis, acum s-a ajuns la o piaţă care a evoluat dincolo de investiţiile în start-up-uri de tip „pre-seed” sau „seed”, de câteva sute de mii de euro, până la cele de tip „follow-up”, în care sumele totale alocate pot creşte până la câteva milioane de euro. Valoarea finanţărilor din ecosistemul start-up-urilor tech se îndreaptă astfel spre pragul de 100 de milioane de euro.

Investiţiile în start-up-uri locale de tehnologie au început să ia avânt cu precădere după anul 2017, când în România au fost lansate mai multe fonduri de investiţii axate pe finanţare de proiecte tech. În 2018 a fost lansat fondul de investiţii GapMinder, în 2019 au apărut pe piaţă şi fondurile Early Game Ventures şi ROCA X şi au fost puse şi bazele Simple Capital – fond lansat de Andrei Pitiş; în primele luni ale acestui an s-a lansat şi platforma de equity crowdfunding SeedBlink, precum şi fondul de investiţii Cleverage VC axat pe domeniul medtech. Acestora li se adaugă şi comunitatea TechAngels – proiect iniţiat în 2013 care a ajuns în prezent la 70 de membri - antreprenori sau specialişti din companii multinaţionale, cu experienţă în planificarea de business, dezvoltarea de produse, abordarea pieţelor, vânzări, marketing şi nu numai.

Unul dintre pionerii investiţiilor în start-up-uri locale de tehnologie a fost 3TS Catalyst România, fond administrat de 3TS Capital Partners, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de investiţii din Europa Centrală şi de Est axat pe finanţarea proiectelor din domeniul hi-tech. În decurs de circa patru ani, 3TS Catalyst România a alocat aproximativ 10 milioane euro pentru zece start-up-uri româneşti de tehnologie – SmartDreamers, Elefant.ro, Vola.ro, Simartis Telecom, Green Horse Games, avocat.net, Vector Watch, 123contactform, SmartBill şi Marketizator.

În urmă cu 5-7 ani, anunţurile investiţiilor în proiecte de tehnologie erau oarecum rare pe plan local, însă în ultimii doi ani frecvenţa acestora a crescut enorm - acum nu există lună fără câteva runde de investiţii, declanşarea pandemiei iar declanşarea pandemiei nu a afectat deocamdată acest sector. Necesitatea tehnologiei din ziua de azi în fiecare sector face ca domeniile de interes ale fondurilor de investiţii să fie foarte variate – de la „deep tech” AI (inteligenţă artificială), RPA (Robotic Process Automation) şi securitate cibernetică la fintech, proptech, medtech şi agritech.

După reuşita UiPath de a deveni primul unicorn românesc, lista de candidaţi la titlul de unicorn numără mai multe start-up-uri, printre care Druid, FintechOS, Modex, Ringhel, Prime Dash, Elrond sau TypingDNA.

Deşi multe dintre investiţiile de pe plan local sunt de ordinul a câteva sute de mii de euro, fiind realizate în runde de finanţare de tip „pre-seed” sau „seed”, de anul acesta fondurile de investiţii din România au început să facă şi investiţii de tip „follow-up” în care sumele totale alocate pot creşte până la câteva milioane de euro. Astfel, s-a ajuns la un pariu pe piaţa start-up-urilor tech care se îndreaptă spre o valoare totală pe care o putem estima la 100 de milioane de euro, dacă luăm în calcul tranzacţii realizate de cei mai mari jucători de pe piaţa de profil printre care se numără GapMinder, Early Game Ventures, ROCA X sau Simple Capital, dar şi investiţiile făcute de membrii comunităţii TechAngels în grup sau individual.

2021 va fi totodată şi anul în care listarea UiPath la bursă va crea 100 de milionari în România, care vor investi la rândul lor pe piaţa locală.

I-am întrebat pe reprezentanţii fondurilor locale de investiţii cum văd ei ecosistemul de start-up-uri tech în noul context de piaţă dictat de pandemia de COVID-19

1.Cum a fost până acum anul acesta piaţa de investiţii în start-up-uri tech din România? Ce impact a avut declanşarea pandemiei pentru acest sector?

2. V-aţi schimbat ceva în strategia de investiţii ca urmare a contextului în care ne aflăm acum? Căutaţi un anumit tip de start-up-uri?

3. Care este strategia fondului de valorificare a participaţiilor la diferitele companii pe care le aveţi în portofoliu – listare la bursă, vânzare către alte companii etc.?

4. Care sunt perspectivele pentru piaţa locală de investiţii în start-up-uri tech – cum va evolua în următorul an având în vedere noul context de piaţă, pe ce se va axa?

 

Gapminder

 

1.În zona în care activăm noi nu au fost schimbări majore. Poate un număr mai mic de proiecte pe segmentul consumer (B2C), dar pentru noi nu a presupus niciun impediment. Noi, GapMinder suntem investitor instituţional, aşa că încă din 2017, înainte să operăm acest fond, aveam deja trasată strategia, o imagine clară asupra companiilor pe care le vizam. Gândim pe termen mediu şi lung şi, chiar dacă nimeni nu ar fi putut anticipa gravitatea acestei crize de sănătate cu efecte semnificative şi în zona economică, alegerile noastre se îndreaptă oricum către companii robuste, care pot trece mai uşor peste obstacole.  O corelare cu sfârşitul de ciclu macro-economic era oricum construită în strategiile de micşorare  a riscului la nivel de portofoliu.

 

2.Nu, nu am schimbat nimic în strategia de investiţii ca urmare a contextului actual. Cel puţin, nu semnificativ. Ne-am urmărit teza de investiţii în tot acest timp şi am lucrat în parametrii specifici din lumea fondurilor de investiţii.  Pentru GapMinder sunt interesante start-up-uri din zone precum FinTech, securitate cibernetică şi autentificare, Machine Learning enabled predictive, servicii orizontale / backbone pentru retail online şi zona MedTech.

 

3. Creştere accelerată la nivel internaţional. Toate opţiunile menţionate sunt la câţiva ani distanţă. Vom vedea ce  opţiune se potriveşte fiecărei companii, împreună cu fondatorii şi fondurile partenere.

 

4. În ciuda incertitudinilor la nivel macro, ne aşteptăm ca zona HighTech să se recupereze mult mai repede. Nevoia de transformare digitală accelerată a companiilor care, vrând-nevrând, trebuie să îşi canalizeze eforturile spre a găsi soluţii şi tehnologii care să susţină această nouă paradigmă de business, le va face mai atente şi deschise la soluţiile oferite de start-up-urile tech.  La nivel local, ne aşteptăm să vedem o creştere constantă a unor nume precum TypingDNA, FintechOS, SmartDreamers, DeepStash, Innoship, Frisbo, Machinations şi a multor altora care au devenit vizibile în ultima perioadă. Astfel, şi decizia noastră de a investi în ele va da roade.

Dan Mihăescu, partener fondator în cadrul GapMinder Venture Partners: „Estimăm că vom mai anunţa cel puţin o serie A în portfoliul existent şi 2-3 investiţii noi.”

 
 

Early Game Ventures

 

1. 2020 este un an care a venit după 10 ani de creştere economică, după un 2019 plin de creştere şi de investiţii anunţate peste tot în presă, iar la început de an în februarie a lovit pandemia ceea ce a schimbat complet dinamica anului din perspectiva asta. Nu prea este corect să comparăm 2020 cu 2019, poate este mai corect să comparăm cu 2009, să ne întoarcem un pic în timp la ultima criză care a impactat semnificativ economia. Deci din perspectiva asta aş putea spune că 2020 a debutat prost şi a continuat şi mai prost. A debutat prost în sensul că undeva la final de februarie, început de martie, deja pandemia era în floare, imediat după aceea venit perioada de lockdown, iar reacţia normală a investitorilor mai ales a investitorilor de tip fond a fost una de «damage control» ca să spun aşa.

Primul reflex a fost să ne îndreptăm către companiile din portofoliu, şi am făcut-o foarte rapid pot să spun - am avut discuţii cu toţi antreprenorii să încercăm să găsim împreună soluţii care să protejeze companiile de impactul negativ al pandemiei, al lockdown-ului şi al crizei economice pe care o vedeam cu toţii venind peste noi. Deci primul nostru efort în sensul acesta l-am făcut. Evident a urmat o abordare mult mai precaută a tot ceea ce înseamnă investiţii în noi - încerci să stai pe bani cum se spune în momentul în care contextul este extrem de nesigur, şi undeva în vară am văzut inclusiv o cădere destul de importantă a numărului de start-up-uri care încercau să ridice finanţare. De asemenea nici calitatea lor nu era extraordinară. Deci până acum la început de toamnă cam tot ce s-a întâmplat în zona de investiţii a fost cumva cu semnul minus în faţă.

2. Sunt foarte optimist însă pentru ce se întâmplă în perioada următoare fiindcă noi în Early Game spre exemplu o să avem o recoltă foarte bogată de toamnă. Ne uităm deja foarte activ -  suntem angajaţi în şase sau şapte deal-uri în momentul de faţă şi de asemenea mai suntem în tatonări cu încă vreo 3-4 alte start-up-uri, alte investiţii pe care le putem face. Deci cu alte cuvinte nu doar că recuperăm toate lunile mai puţin productive de anul acesta, dar chiar o să depăşim cumva să spun o normă pe care noi o aveam, un plan de investiţii pe care ni-l propusesem încă de la început, dar una peste alta anul a fost extrem de atipic. Din fericire noi am fost pregătiţi cumva, nu pentru o criză medicală, ci pentru una economică. Menţionam eu încă de anul trecut din primăvară că nu mai facem investiţii în start-up-uri care sunt sensibile la o criză economică. Atenţie! Discut despre primăvara anului 2019, deci deja încă din momentul acela vedeam o supraîncălzire a pieţei şi ne aşteptam să se spargă acea bulă târzie în care ne aflam.

În prezent avem în lucru discuţii de investiţii în zona de AI, mobile apps, agricultură, computer vision. Acestea sunt industriile în care suntem implicaţi acum cu tranzacţii, încercăm să fim diversificaţi.

O parte dintre tranzacţiile pe care le pregătim acum reprezintă serii A -  investiţii de tip follow-up în companii în care am investit deja. Fondul nostru investeşte de doi ani, deci este cumva de abia la începutul perioadei de investiţii. Investiţiile noastre sunt recente şi iată că am ajuns totuşi cu fondul în acea perioadă de viaţă a lui în care pentru prima dată ne uităm la companii din portofoliul nostru care au crescut în ultimii doi ani şi care acum ridică o nouă rundă. Este fabulous, este absolut excelent pentru noi să vedem confirmări.

4. Cred că 2021 va marca începutul revenirii, iar în 2022 toată lumea va trebui să tragă tare pentru a ne putea reveni. Criza are un efect pozitiv asupra start-up-urilor de tehnologie, dar dacă clienţii nu mai au bani atunci efectele negative vor veni şi în acest plan. Poate va fi mai uşor pentru start-up-uri şi companii de tehnologie decât pentru alte companii din alte domenii. Eu sunt foarte încrezător totuşi. Cel puţin pentru fondul nostru, după un prim an cu 15 investiţii - dacă anul acesta vom face 10 sunt foarte bucuros cu rezultatul, iar anul viitor se vor mai întâmpla câteva lucruri. Unul dintre acestea spre exemplu, care va avea un impact în mediul de investiţii din România, va fi listarea la bursă a UiPath. Când s-a listat Facebook la bursă în Silicon Valley în ziua aceea au apărut 10.000 de milionari. Oamenii care aveau opţiuni pentru acţiuni care erau prezenţi într-un fel sau altul. Nu 10.000, dar dacă măcar 100 de milionari vor apărea în România în ziua în care UiPath se va lista la bursă, oamenii aceştia care au fost printre primii angajaţi ai UiPath vor avea o confirmare în contul bancar că este bine să lucrezi într-un start-up şi că este bine să fi investit într-un start-up. Şi eu mă aştept ca o mare parte din aceşti 100 de milionari români în tehnologie, născuţi de UiPath să devină angel investors, să devină oameni care investesc în start-up-uri. Şi, de asemenea, fiindcă sunt oameni foarte deştepţi, mă aşteept să nu investească singuri, ca berbecii, mă aştept să vină şi să discute cu fonduri, mă aştept să aducă un fond de investiţii alături de ei, mă aştept să gândească şi din perspectiva construirii unui portofoliu de start-up-uri în care îşi plasează banii munciţi cu greu, nu doar aşa unul - două pariuri. Cifrele o demonstrează sunt multe materiale pe tema asta: ca angel investor dacă faci puţine investiţii şansele ca toate să-ţi moară sunt foarte mari. Dacă vrei cu adevărat ca activitatea să fie una profitabilă trebuie să investeşti într-un număr mare de start-up-uri chiar dacă faci plasamente mici. Mă aştept ca aceşti oameni care sunt super smart, care vor avea dintr-o dată capital disponibil făcut din tehnologie, să investească în tehnologie. Din perspectiva aceasta pentru mine anul următor şi anii următori vor fi foarte interesanţi pentru că vom avea mai mulţi angeli în România ceea ce este absolut extraordinar, noi întotdeauna lăsăm locuri alături de noi pentru angel investors.

Cristian Munteanu, managing partner Early Game Ventures: „Noi în Early Game spre exemplu o să avem o recoltă foarte bogată de toamnă. Ne uităm deja foarte activ -  suntem angajaţi în şase sau şapte deal-uri în prezent şi mai suntem în tatonări cu 3-4 alte start-up-uri.”

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO