Business Hi-Tech

BREAKING NEWS. De la unicorn la decacorn: UiPath, companie pornită într-un apartament în Delea Veche şi care în 2014 era aproape de faliment, ia o nouă finanţare, de 225 mil. dolari, la o evaluare de 10,2 miliarde de dolari

BREAKING NEWS. De la unicorn la decacorn: UiPath,...
13.07.2020, 14:54 7629

UiPath, un producător de roboţi software fondat în Bucureşti care a ajuns liderul global al acestui nou segment de piaţă, a obţinut o nouă finanţare, în valoare de 225 mil. dolari, prin care este evaluat la suma record de 10,2 miliarde de dolari, devenind astfel “decacorn” (companie evaluată la peste 10 miliarde de dolari), a anunţat compania.

Runda de investiţii a fost condusă de Alkeon Capital Management, dar la finanţare au participat şi Accel, Coatue, Dragoneer, IVP, Madrona Venture Group, Sequoia Capital, Tencent, Tiger Global, Wellington si fonduri al căror consultant este T. Rowe Proce Associates.

Pe de altă parte, compania a anunţat că a ajuns la venituri anuale recurente de peste 400 de milioane de dolari, faţă de 100 de milioane de dolari anterior.

Vezi aici ce spunea Daniel Dines în 2018 la emisiunea ZF Live

“Această rundă de finanţare ne permite să accelrăm ambiţiile pe care le are platforma noastră pentru a răspunde cerinţelor în creştere ale clienţilor şi pentru a scala oportunitatea excepţională de a aduce soluţii de automatizare unui miliard de <<cetăţeni dezvoltatori>> - transformând astfel fiecare companie într-o companie de software. Vom aduce noi îmbunătăţiri platformei noastre vom continua să investim şi mai puternic în inteligenţa artificială şi să ne extindem ofertele în cloud. COVID-19 a crescut nevoia critică de automatizare pentru a răspunde provocărilor şi de a crea valoare în zile şi săptămâni, nu în luni sau ani. Ne luăm angajamentul de a lucra şi mai dedicat pentru a ne ajuta clienţii să evolueze, să se transforme şi să aibă succes rapid în noua normalitate”, a declarat Daniel Dines, CEO şi cofondator al UiPath.

„În mod similar cu cloud computing, automatizarea a devenit un imperativ strategic care schimbă fundamental modul de funcţionare al organizaţiilor. Produsul UiPath, crucial pentru obiectivele organizaţiilor, combină software scalabil cu o interfaţă de utilizare intuitivă, care permite companiilor la nivel mondial să îşi accelereze eforturile de transformare digitală ”, a declarat Abhi Arun, General Partner la Alkeon. "UiPath este una dintre companiile de software cu cea mai rapidă creştere din istoria tehnologiei şi suntem încântaţi să încheiem un parteneriat pentru mulţi ani de aici înainte, deoarece oferă cea mai avansată şi disruptivă platformă de automatizare pentru companiile moderne."

Întrucât automatizarea devine o prioritate majoră şi stringentă pentru conducerea companiilor, UiPath va folosi fondurile pentru a-şi spori investiţiile în cercetare şi dezvoltare. După ce a anunţat lansarea platformei sale de hiperautomatizare end-to-end în mai 2020, UiPath vrea să accelereze şi să democratizeze adopţia automatizării. 

În acest an, UiPath a fost recunoscută drept compania de tehnologie cu cea mai mare creştere de pe continentul american potrivit FT Americas’ Fastest Growing Companies 2020, şi drept compania cu cea mai mare creştere în America de Nord conform Deloitte’s 2019 Technology Fast 500 list

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO