Business Hi-Tech

Austriecii de la S&T fac o nouă achiziţie în România: Enterprise Concept, un furnizor de soft pentru automatizarea proceselor de business, cu afaceri de 13 mil. lei în 2020

Nicoleta Macovei, CEO al S&T România

Suntem permanent preocupaţi să ne extindem operaţiunile, aşadar, în viitorul nu foarte îndepărtat este posibil să mai urmeze şi alte achiziţii care să ne completeze portofoliul.


Radu Voicu,  CEO al Enterprise Concept

Ne-am autofinanţat dezvoltarea până acum, dar, având în vedere oportunităţile ce urmează să apară pe plan intern şi extern nu am fi reuşit să mai ţinem pasul cu ritmul extrem de ridicat al cererii.

Nicoleta Macovei, CEO al S&T România Suntem permanent preocupaţi să ne extindem operaţiunile, aşadar, în viitorul nu foarte îndepărtat este posibil să mai urmeze şi alte achiziţii care să ne completeze portofoliul. Radu Voicu, CEO al Enterprise Concept Ne-am autofinanţat dezvoltarea până acum, dar, având în vedere oportunităţile ce urmează să apară pe plan intern şi extern nu am fi reuşit să mai ţinem pasul cu ritmul extrem de ridicat al cererii.

Autor: Adrian Seceleanu

17.11.2021, 11:52 933

„Tranzacţia ne aduce soluţii complementare cu ce avem noi deja şi care ne vor creşte eficienţa şi ne vor completa ofertele către clienţii noştri, o echipa de experţi cu înaltă calificare şi experienţă vastă, un portofoliu de clienţi noi foarte importanţi.“

Compania S&T, unul dintre cei mai mari integratori de soluţii IT&C de pe piaţa locală, cu afaceri de 220 mil. lei în 2020, parte a grupului austriac cu acelaşi nume, a făcut o nouă achiziţie pe piaţa locală - Enterprise Concept, o companie specializată în automatizarea proceselor de business, cu afaceri de peste 10 mil. lei anul trecut.

„Consecventă strategiei de dezvoltare şi diversificare, S&T anunţă o nouă achiziţie. Această achiziţie are loc într-o perioadă în care firmele din industria de IT din România trebuie să facă faţă unui val de proiecte de digitalizare aferente Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. În mediul privat, noua provocare constă în alinierea la noile cerinţe de business postpandemie şi automatizarea la scară largă a proceselor companiilor. Cu scopul unei adaptări optime la aceste schimbări de piaţă, precum şi pentru a oferi soluţii cât mai complete clienţilor săi, S&T, unul dintre cei mai mari integratori IT din România, a achiziţionat Enterprise Concept, o companie specializată în domeniul BPM şi DPA”, conform datelor comunicate de S&T, unul dintre cei mai mari integratori de soluţii IT&C de pe piaţa locală.

Achiziţia va aduce S&T „soluţii complementare cu ce avem noi deja şi care ne vor creşte eficienţa şi ne vor completa ofertele către clienţii noştri, o echipă de experţi cu înaltă calificare şi experienţă vastă, un portofoliu de clienţi noi foarte importanţi”, a explicat pentru ZF Nicoleta Macovei, CEO al S&T. „A fost achiziţionat 100% pachetul de acţiuni însă valoarea tranzacţiei este confidenţială”, a adăugat ea.

S&T a lucrat la tranzacţie cu cu societatea de avocatură Rada & Asociaţii.

Cum s-a ajuns la achiziţia Enterprise Concept de către S&T, de unde era cunoscută compania? „Pe de o parte, monitorizăm constant diferite companii locale în funcţie de mai mulţi indicatori de performanţă. Pe de alta parte, ştiu firma de când eram la Oracle şi am avut câteva proiecte împreună cu EC”, a explicat Nicoleta Macovei pentru ZF.

Enterprise Concept ajunsese la afaceri de peste 12 mil. lei şi la un număr de aproape 70 de oameni, conform datelor comunicate de companii. „Portofoliul de clienţi Enterprise Concept s-a diversificat masiv în sectorul de retail, 7 din primii 10 jucători de top din retailul românesc făcând parte din portofoliul companiei. Compania a raportat anul trecut o cifră de afaceri de peste 13 mil. lei şi un profit net de peste 3 mil. lei, prin munca unei echipe de 65 de consultanţi de business şi tehnici, ce reunesc o vastă expertiză în domeniu. Lider în ceea ce priveşte numărul de procese automate implementate în România, Enterprise Concept este o companie specializată în BPM şi Digital Process Automation (DPA), care a reuşit până în prezent să salveze 1.000.000 de ore de lucru şi să genereze 30 mil. euro anual ROI direct şi indirect pentru clienţii companiei.”

„Enterprise Concept reprezintă o achiziţie importantă pentru S&T România deoarece completează portofoliul nostru de soluţii şi de clienţi, dar în acelaşi timp se constituie într-un pol important de consultanţă BPM şi IT, atât pentru mediul privat, cât şi pentru digitalizarea şi modernizarea sistemelor IT din instituţiile publice. Echipa extrem de calificată şi profesională de consultanţi a reprezentat de asemenea un punct forte în procesul nostru de selecţie.

Această achiziţie ne poate aduce mai multă flexibilitate, viteză şi capabilităţi crescute de inovare. De asemenea, vom creşte capacitatea de a oferi arhitecturi complexe, cu soluţii moderne şi eficiente”, a declarat Nicoleta Macovei.

Odată cu tranzacţia echipa Enterprise Concept intră într-o nouă etapă, a explicat Radu Voicu, CEO şi acţionar al Enterprise Concept. „Am început în 2015 o călătorie dedicată selectării celei mai bune abordări şi metodologii care corespunde obiectivelor şi structurii clienţilor noştri. Pentru a face acest lucru, am creat o soluţie orientată pe valoare şi bazată pe procese, conform principiilor moderne de BPM. De atunci şi până în prezent, echipa Enterprise Concept a reuşit să livreze proiecte critice pentru ecosistemul clienţilor săi, de care depindeau nu doar productivitatea şi eficientizarea activităţilor, ci şi siguranţa angajaţilor sau a partenerilor, precum clienţi finali sau furnizori, contribuind totodată şi la asigurarea îmbunătăţirii tuturor indicatorilor financiari ai organizaţiei. Ne-am autofinanţat dezvoltarea până acum, dar, având în vedere oportunităţile ce urmează să apară atât pe plan intern, în România, prin implementarea proiectelor din PNRR, cât şi cererea foarte mare din piaţa externă, nu am fi reuşit să mai ţinem pasul cu ritmul extrem de ridicat al cererii. Prin urmare, am considerat oportun să acceptăm propunerea de achiziţie din partea S&T România” a declarat Radu Voicu, CEO al Enterprise Concept.

După parcurgerea etapelor legale firma va fi absorbită de S&T, a declarat Nicoleta Macovei. „După parcurgerea procedurilor legale firma va fuziona cu S&T Romania. Fondatorii firmei rămân în companie. Aceasta este o condiţie foarte importantă a succesului unei fuziuni şi ambele părţi îşi doresc acest succes pe termen lung.”

S&T România a raportat în 2020 afaceri de 217,7 mil. lei, mai mari cu 2% şi un profit net de 0,9 mil. lei, cu un număr mediu de 183 de angajaţi. Anul trecut S&T a cumpărat şi integratorul local de soluţii IT&C Cronus eBusiness.

Anul acesta S&T a înregistrat o creştere puternică a profitului, conform datelor companiei. „Compania de tehnologie S&T România, partea a grupului S&T AG, a raportat creşteri semnificative faţă de primul semestru al lui 2020. Profitul net a înregistrat o creştere de peste 100%, fiind estimată o creştere de 397,5% până la finalul anului. Şi cifrele înregistrate la nivelul grupului sunt importante. S&T AG încheie prima jumătate a anului 2021 cu o creştere de 11.5%, la 600.6 milioane de euro (faţă de 538.7 milioane de euro în anul precedent), şi EBITDA în creştere cu 12.2%, la 58.3 milioane de euro (faţă de 52.0 million în anul precedent).”

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO