Business Hi-Tech

Arestari la varf in conducerea operatorului Sonera

26.11.2002, 00:00 12

Doi dintre vicepresedintii companiei finlandeze de telecomunicatii Sonera au fost arestati la sfarsitul saptamanii trecute sub acuzatia de incalcare a dreptului la comunicare privata, anunta publicatia Helsingin Sanomat.
Cei doi sunt Jari Jaakkola, vicepresedinte executiv pentru divizia de Corporate Communications la Sonera si Henri Harmia, vicepresedinte al aceleeasi firme si cel care a avut rolul principal in pregatirea fuziunii cu firma suedeza Telia.
Helsingin Sanomat scria in octombrie ca la Sonera s-a desfasurat in perioada cuprinsa intre toamna anului 2000 si primavara lui 2001 o ancheta interna prin care se incerca depistarea persoanelor care au furnizat informatii presei despre fuziunea Telia-Sonera.
Ancheta presupunea analizarea inregistrarilor unor apeluri telefonice efectuate in cadrul companiei.
Acum Biroul National de Investigatii din Finlanda incearca sa depisteze cine a emis ordinul de analizare a respectivelor inregistrari telefonice. Jaakkola se afla in toamna lui 2000 in pozitia de vicepresedinte iar Harmia era confidentul fostului presedinte si director executiv Kaj-Erik Relander.
Relander a refuzat sa faca vreun comentariu referitor la ancheta demarata de politisti.
In cursul ultimelor saptamani, Jaakkola a negat public, in repetate randuri, ca Sonera ar avea cunostinta de acuzatiile publicate de presa finlandeza.
Harri Koponen, actualul presedinte si director executiv la Sonera, a declarat presei ca nu va acoperi pe nimeni din interiorul firmei si ca va ajuta politia in gasirea adevarului.
Koponen nu lucra la Sonera pe vremea cand se presupune ca au fost inregistrate convorbirile telefonice ale angajatilor companiei.
Fuziunea dintre cele doua firme a devenit certa cu cateva saptamani in urma. Preluarea companiei Sonera urma sa fie realizata prin transformarea actiunilor sale in titluri Telia. Raportul era de 1.5144 actiuni Telia pentru un titlu Sonera.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO