Business Hi-Tech

Andreas Elsner, Telekom România: Pentru 2019 direcţia noastră este să fim “rechini” pe mobil şi “arici” pe fix

Strategia comercială pe segmentul rezidenţial a grupului Telekom România pentru anul 2019 poate fi rezumată astfel - grupul va fi “rechin” pe segmentul de telefonie mobilă şi “arici” pe cel de servicii fixe, adică va ataca puternic rivalii pe zona mobilă şi îşi va proteja cota din zona fixă, a declarat Andreas Elsener, directorul comercial pe segmentul consumer al operatorilor.

“Rechin pe mobil, arici pe fix, aceasta este direcţia pentru 2019”, a afirmat Elsener.


Elsener a declarat că deja Telekom a avut rezultate foarte bune pe segmentul mobil şi fix în ultimul trimestru al anului trecut, care îndreptăţesc grupul să îşi definească aceste priorităţi, în aceşti termeni.

“În trim. 4 din 2018 am luat 25% din clienţii noi de telefonie mobilă din piaţă, este un semnal foarte sănătos pentru noi, în condiţiile în care noi avem o cotă de piaţă mai mică, de circa 16%. Dacă am reuşit să atragem 25% înseamnă că am crescut, că am luat cotă de piaţă de alţi jucători”, a afirmat Elsner. El a adăugat şi că numărul de clienţi care şi-au transferat numărul de mobil în reţeaua Telekom este de 3 ori mai mare decât în perioada anterioară, ca rezultat al noilor oferte lansate de grup.
 

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.