Business Hi-Tech

ANCOM lansează oficial minilicitaţia 5G care ar putea aduce la bugetul de stat 73 mil. euro

Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), a lansat oficial ieri, procedurile necesare desfăşurării unei mini-licitaţii de spectru radio care ar putea aduce la bugetul de stat aproape 73 mil. euro, a anunţat instituţia.

„ANCOM lansează procedura de selecţie competitivă pentru alocarea a 195 de MHz disponibili în benzile de 800 MHz, 2600 MHz şi 3400 – 3800 MHz pentru furnizarea de servicii de comunicaţii mobile. Spectrul suplimentar pus la dispoziţie de ANCOM prin licitaţie va impulsiona furnizarea şi utilizarea noilor tehnologii în România la scară largă. Cumpărarea întregului spectru disponibil în licitaţie la preţul de pornire ar conduce la obţinerea sumei de 72,5 milioane de euro”, conform ANCOM.

Pentru a alinia perioada de valabilitate a tuturor licenţelor de utilizare a spectrului de frecvenţe radio acordate de Autoritate, licenţele în benzile de 800 MHz şi 2600 MHz vor avea o perioadă de valabilitate până la 5 aprilie 2029, respectiv 31 decembrie 2025 pentru licenţele în banda de frecvenţe de 3400 – 3800 MHz.

În cadrul procedurii de licitaţie, operatorii interesaţi pot achiziţiona 195 MHz din spectrul rămas liber în urma desfăşurării unor proceduri de licitaţie similare în anii 2012 şi 2015.

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.