Business Hi-Tech

ANCOM a rămas fără preşedinte, după ce Sorin Grindeanu a decis să plece mai repede pentru a ajuta PSD să numească rapid un alt om la vârful instituţiei

Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu

Autor: Adrian Seceleanu

09.10.2020, 00:02 475

Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), instituţia care face regulile pe piaţa de servicii de telecom şi servicii poştale, şi care va gestiona mult disputata licitaţie 5G, a rămas fără preşedinte după ce Sorin Grindeanu şi-a depus demisia din nou începând cu data de 8 octombrie iar Parlamentul a luat de act. 

Iniţial fostul premier Sorin Grindeanu nu s-a gândit şi la interesele partidului atunci când şi-a dat demisia din poziţia de preşedinte al Autorităţii de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) începând cu data de 16 octombrie, pentru că nu îşi dăduse seama că astfel noul „soldat” al PSD nu poate fi votat respectând calendarul impus de lege, conform deputatului USR Cătălin Drulă, membru în Comisia IT din Camera Deputaţilor. Pentru ca procedura de numire a noului şef al ANCOM să respecte calendarul legal Grindeanu a revenit cu o a doua demisie, valabilă începând din data de 8, gest prin care politicianul va pierde circa 2.000 de euro din ultima leafă de la ANCOM dar va servi interesele partidului în al cărui sân se întoarce.

Termenul de depunere a candidaturilor pentru poziţia de preşedinte al ANCOM este până luni, la ora 12, conform lui Drulă. Jocurile ar fi însă deja făcute. Cine e în cărţi la PSD pentru ANCOM? În pole position ar fi avocatul Vlad Stoica, fost şef de cabinet al fostului lider PSD Victor Ponta, foştii miniştri (PSD) ai comunicaţiilor Bogdan Cojocaru şi Alexandru Petrescu şi fostul secretar de stat la Comunicaţii (tot din partea PSD) Manuela Catrina sunt numele care ar fi în cărţi pentru a fi propulsate de PSD la vârful Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), instituţie cu un rol cheie în viitoarea licitaţie 5G - afacere de peste o jumătate de miliard de euro cu implicaţii puternice însă privind dezvoltarea pe termen lung a pieţei de comunicaţii, au declarat pentru ZF surse din industrie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO