Business Hi-Tech

Americanii de la Ingram Micro Distribution au trecut pe profit în 2020, ajungând la peste 1,6 mil. euro, de la pierderi de 443.000 euro în 2019. Afacerile companiei au crescut cu 17%, la 90,5 mil. euro

Americanii de la Ingram Micro Distribution au trecut pe...

Autor: Alexandra Cepăreanu

20.07.2021, 12:25 142

Comoania Ingram Micro Distribution din Bucureşti, parte a grupului american de distribuţie IT&C cu acelaşi nume, a ajuns în 2020 la un profit net de puţin peste 1,6 mil. euro (7,9 mil. lei), de la pierderi de peste 443.000 de euro (2,1 mil. lei) în 2019, după o creştere de aproximativ 461%, potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. Compania americană, activă pe piaţa locală de aproape un deceniu, a înregistrat la finalul anului 2020 afaceri de aproximativ 90,5 mil. euro (446,1 mil. lei), în creştere cu aproape 17% faţă de anul 2019, când Ingram Micro Distribution din România înregistra o cifră de afaceri de circa 77,5 milioane de euro (381,9 mil. lei), arată sursa citată anterior.

Pe parcursul anului trecut, compania Ingram Micro Distribution şi-a majorat şi cheltuielile, care au ajuns la o valoare de aproximativ 89,9 milioane de euro (443,2 milioane lei), după un plus de peste 12% în 2020, de la 80 mil. euro (394,4 mil. lei) în 2019. În cadrul companiei lucrează momentan 42 de persoane, după ce anul trecut firma nu a făcut angajări. În prezent, compania americană are deschis un singur anunţ de recrutare, pentru rolul de product manager for UCC business, conform informaţiilor publicate pe site-ul propriu al Ingram Micro Distribution.

De asemenea, în portofoliul Ingram Micro Distribution se regăsesc servere, sisteme de stocare, reţelistică, securitate, centre de date şi virtualizare, identificare automată şi captură de date, precum şi produse de comunicaţii video, date şi voce, împreună cu servicii de consultanţă şi mentenanţă, potrivit aceleiaşi surse. Printre partenerii Ingram Micro Distribution se regăsesc companii precum Cisco, UiPath, Avaya, Alien Vault, Aten, Datacard, Dell Technologies, EATON, Lenovo, Logitech sau Honeywell. „Activitatea noastră este împărţită în cinci divizii, care asigură tot procesul de furnizare a produselor tehnologice, începând de la oferta comercială şi până la livrarea lor: cybersecurity, data center, DC/POS, unified communications, volume”, scrie pe site-ul companiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO