Business Hi-Tech

Americanii de la Coherent Solutions România vor să mai recruteze peste 20 de ingineri IT. Alina Şandru, general manager: „Vrem să ajungem la o echipă de peste 40 de profesionişti până la sfârşitul anului.”

 Alina Şandru, general manager în cadrul Coherent Solutions România

Alina Şandru, general manager în cadrul Coherent Solutions România

Autor: Alexandra Cepăreanu

28.09.2021, 17:34 353

Compania americană Coherent Solutions România, specializată în dezvoltarea de produse software şi servicii de consultanţă, cu afaceri de aproape 100 milioane dolari, îşi extinde obiectivele de recrutare şi vrea să ajungă la o echipă de peste 40 de profesionişti până la sfârşitul anului, arată un comunicat transmis de reprezentanţii companiei.

„Când am deschis biroul, în această primăvară, ne-am propus să ajungem la o echipă de 30 de profesionişti. Lucrul uimitor care s-a întâmplat în aceste cinci luni este că suntem deja foarte aproape de atingerea acestui obiectiv şi am decis să accelerăm creşterea. Aşa s-a născut Săptămâna Recrutării: cel mai rapid proces de recrutare - în doar o săptămână un candidat poate trece prin interviu, obţine oferta, şi, dacă o şi semnează, obţine un salariu bonus în pachetul de angajare”, a spus Alina Şandru, general manager în cadrul Coherent Solutions România.

Astfel, compania vrea să recruteze peste 20 de ingineri IT în doar o săptămână, timp în care candidaţii vor avea interviul, vor primi oferta, o vor semna şi vor primi bonus de semnare salariul pe o lună. Candidaţii selectaţi vor primi pachete salariale competitive şi beneficii, inclusiv asigurare de sănătate privată şi bonuri de masă, precum şi opţiunea de a alege din mai multe beneficii, în funcţie de nevoile fiecărui angajat.

„Planurile pentru România sunt ambiţioase şi suntem încântaţi să vedem cât de mult a crescut echipa în doar jumătate de an. Pentru restul anului 2021, ne propunem să continuăm investiţiile în dezvoltarea echipei locale, dar şi în extinderea noastră şi mai mult în Europa, prin deschiderea a două noi birouri: în Moldova şi Polonia”, a spus Igor Epshteyn, preşedinte şi director executiv al Coherent Solutions.

De asemenea, compania americană pregăteşte un program de stagii de practică, a mai adăugat Alina Şandru.

La nivel global, Coherent Solutions are o echipă de peste 1.800 de angajaţi, experţi în dezvoltarea de produse şi soluţii personalizate, precum aplicaţii web şi mobile, DevOps şi servicii de date şi tehnologii emergente, cum ar fi blockchain şi IoT - cu peste 1000 de proiecte finalizate în ultimii 25 de ani.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO