Business Hi-Tech

"Am fost şocat de iPhone, am realizat că era un Mac înghesuit în telefon"

Michael Lazaridis, fondator al companiei RIM (BlackBerry)

Dacă iPhone-ul va avea succes, atunci vom fi în competiţie cu un computer Mac, nu cu un telefon Nokia (declaraţie din 2007 - n.red.).

Michael Lazaridis, fondator al companiei RIM (BlackBerry) Dacă iPhone-ul va avea succes, atunci vom fi în competiţie cu un computer Mac, nu cu un telefon Nokia (declaraţie din 2007 - n.red.).

Autor: Ioana Nita

05.10.2013, 20:02 2876

Conflictele dintre membrii boardului şi echipa executivă de management a BlackBerry sunt cauza principală a prăbuşirii celei mai mari companii de tehnologie din Canada, scrie publicaţia canadiană The Globe and Mail.

BlackBerry, care înainte de apariţia iPhone-ului era una dintre cele mai inovatoare companii de profil din lume, a avut în plan ca serviciul propriu de mesagerie instantă numit BlackBerry Messenger (BBM) să înlocuiască serviciul de scurte mesaje text (SMS) la nivelul întregii industrii, indiferent de marca telefonului utilizat. 

Aceasta a fost una dintre strategiile BlackBerry de a readuce compania în prim-planul industriei de telecomunicaţii, însă proiectul a eşuat din cauza viziunilor diferite ale celor doi directori executivi ai BlackBerry, scrie publicaţia canadiană The Globe and Mail într-o analiză a motivelor care au stat la baza prăbuşirii companiei.

Compania canadiană de investiţii Fairfax Financial Holdings a anunţat săptămâna trecută că va prelua operaţiunile BlackBerry pentru 4,7 miliarde de dolari, însă oferta presupune îndeplinirea anumitor condiţii.

BlackBerry a raportat vineri o pierdere de 965 milioane de dolari pentru al doilea trimestru fiscal, în principal din cauza vânzărilor scăzute ale telefoanelor Z10 care au fost lansate în urmă cu opt luni. În încercarea disperată de a corela costurile cu veniturile, compania canadiană disponibilizează 4.500 de angajaţi, ceea ce reprezintă 40% din totalul forţei de muncă.

Strategia BlackBerry de a câştiga din nou teren pe piaţa de profil era de a face serviciul BBM disponibil şi pentru celelalte telefoane mobile de pe piaţă, în afară de cele Black­Berry, contra cost, ceea ce ar fi reprezentat o nouă şi enormă sursă de profit pentru compania canadiană, potrivit lui Michael Lazaridis, cofondatorul şi fostul co-CEO al BlackBerry.

„A fost într-adevăr o idee măreaţă“, a spus un angajat al companiei care a fost implicat în proiect.

Timp de 20 de ani, Jim Balsillie şi Michael Lazaridis au condus împreună compania BlackBerry, cunoscută anterior ca Research In Motion (RIM), având o relaţie foarte apropiată.

Cei doi rar nu erau de acord unul cu altul în privinţa unor acţiuni strategice, însă până în ultimul an în care s-au aflat amândoi la conducerea BlackBerry. Lazaridis credea că noul sistem de operare BB 10 va readuce succesul pentru RIM, dar Balsillie nu era atât de convins de acest lucru. El era îngrijorat de faptul că Google a acaparat piaţa smartphone-urilor prin faptul că sistemul său de operare Android era şi este disponibil gratis pentru producătorii de telefoane mobile. În 2011, operatorii de telefonie mobilă l-au avertizat pe Balsillie că vor comanda mai puţine produse BlackBerry dacă acesta nu va reduce preţurile astfel încât acestea să fie similare celor oferite de competitori.

Citiţi mai multe pe www.zfcorporate.ro

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 01.10.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO