Business Hi-Tech

Alexis Bonte, care a luat 10% din Trilulilu, investeste intr-o lume virtuala creata de un roman

Alexis Bonte, care a luat 10% din Trilulilu, investeste intr-o lume virtuala creata de un roman
25.03.2008, 20:38 98

Omul de afaceri portughez Alexis Bonte, care a cumparat in urma cu aproximativ 3 luni 10% din site-ul de partajare de fisiere video Trilulilu, a investit cateva sute de mii de euro intr-un alt proiect local online 2.0 gandit tot de un roman.
Alexis Bonte, un antreprenor cu experienta in proiecte online din zona de comert electronic, si George Lemnaru au fondat anul trecut lumea virtuala Erepublik.com - un simulator online economic, politic si social, in care "orice jucator poate ajunge cel mai mare politician, cel mai bogat cetatean sau cel mai bun proprietar de firma dintr-o anumita tara".
Lansat in varianta Beta pe 20 noiembrie 2007, Erepublik a beneficiat anul trecut de o investitie de peste 200.000 de euro din partea familiei Bonte, cunoscuta pentru implicarea sa in proiecte online.
"In 2007 am investit putin peste 200.000 de euro si vom finaliza in urmatoarele saptamani o prima investitie din partea unui 'angel investor', care se ridica la aproximativ 550.000 de euro", a precizat Alexis Bonte.
Potrivit lui, viitorul val de fonduri este menit sa sustina dezvoltarea Erepublik avand in vedere traficul deja generat - aproximativ 7 milioane de afisari lunare.
"Toti banii pe care ii atragem acum vom incerca sa ii investim in dezvoltarea Erepublik, avand vedere ca site-ul este in versiune Beta si vor mai trece cateva luni pana cand vom oferi versiunea completa si vom incepe sa obtinem venituri", a precizat Bonte.
Veniturile site-ului vor fi asigurate din trei directii - prima dintre ele va fi publicitatea targetata din paginile site-ului. De asemenea, utilizatorii vor avea posibilitatea de a cumpara aur (Gold) - principala resursa monetara din Erepublik. O alta facilitate pe care o vor avea utilizatorii va fi aceea ca isi vor putea cumpara spatiu publicitar in paginile site-ului pentru a isi promova companiile.
Alexis Bonte este membru in consiliul de administratie al companiilor farmaceutice Farmacia y Salud, CPH Pharma, Centrofarm si este cunoscut in industria online din Europa pentru rolul ocupat in dezvoltarea site-ului de turism lastminute.com, vandut in urma cu mai mult de doi ani pentru un miliard de dolari. "Ideea Erepublik a fost a lui George Lemnaru. De fapt, noi discutam despre acest proiect si inca nu ii dadusem un nume", a declarat Alexis Bonte, cofondator si director executiv al Erepublik.com.
Cei doi s-au cunoscut la inceputul lui 2007, cand Bonte cauta site-uri de e-commerce din Romania pentru a completa portofoliul de site-uri similare pe care le controleaza in Spania si Portugalia.
Erepublik s-a lansat in versiune de test la inceputul lunii noiembrie. In prezent, echipa Erepublik este formata din 16 oameni care se ocupa de partea de programare, design si grafica, precum si de mentenanta, dintre care 14 sunt romani si isi desfasoara activitatea in cadrul biroului din Bucuresti. Erepublik.com detine in prezent peste 12.000 de utilizatori din 43 de tari, inscrisi pe baza de invitatie, in timp ce alte cateva mii asteapta sa fie acceptati.
Un utilizator are la dispozitie mai multe optiuni printre care inceperea unei cariere politice, sa isi creeze o companie proprie, sa lucreze pentru o anumita companie sau sa isi deschida propriul ziar.
Lemnaru este de parere ca un alt avantaj al Erepublik este faptul ca nu necesita descarcarea sau instalarea unei aplicatii pe calculator - asa cum este cazul Second Life.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO