Business Hi-Tech

Alexandru Petrescu, ministrul comunicaţiilor, s-a dus în Israel să vadă ce poate importa în România în domeniul securităţii cibernetice

Alexandru Petrescu, ministrul comunicaţiilor, s-a dus...
29.01.2019, 16:13 197

Alexandru Petrescu participă în Israel la „CyberTech Israel 2019”, eveniment  în domeniul securităţii cibernetice care reuneşte oficiali guvernamentali, factori de decizie, experţi şi reprezentanţi ai mediului privat ai industriei.

„Astăzi, o strategie de securitate cibernetică eficientă nu ţine doar de capacitatea unui stat de a o implementa, ci este în interdependenţă cu o componentă puternică de colaborare şi coordonare cu alte state şi agenţii de profil, ca unica metodă de abordare integrată a ecosistemului digital naţional, regional şi euroatlantic.”, spune Alexandru Petrescu.

El consideră că sprijinirea investiţiilor în inovare şi utilizarea instrumentului de „cyber diplomacy” reprezintă principalele direcţii de acţiune  pentru asigurarea unui climat optim de securitate cibernetică în beneficiul  cetăţenilor şi al companiilor.

Companiile din Israel sunt printre cele mai puternice în clasamentul firmelor care activează în domeniul securităţii cibernetice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO