Business Hi-Tech

Alexandra Rotaru, IDC: Valoarea pieţei de PC-uri din România a crescut în 2018 cu 3%, la 474 mil. $

Alexandra Rotaru, hardware analyst în cadrul IDC România: Consumatorii vor prefera să cumpere echipamente mai scumpe, dar pe care le pot folosi mai mult timp

Alexandra Rotaru, hardware analyst în cadrul IDC România: Consumatorii vor prefera să cumpere echipamente mai scumpe, dar pe care le pot folosi mai mult timp

Autor: Adrian Seceleanu

25.03.2019, 00:05 205

Ponderea achiziţiilor de computere realizate de IMM-uri a crescut anul trecut, în timp ce segmentul consumatorilor a scăzut.

Piaţa de computere personale din România a fost în 2018 aproape de o stag­nare din punctul de vedere al numărului de unităţi livrate, însă a avansat mai puternic din punct de vedere valoric pe fondul preferinţei utilizatorilor pentru modele mai scumpe, conform datelor companiei de cercetare şi analiză International Data Corporation (IDC).

„În 2018 piaţa de computere personale a crescut cu 0,4% faţă de 2018 în ceea ce priveşte unităţile livrate către România. În schimb, valoarea pieţei a avut o creştere de 3,2%, ajungând la 474 de milioane de dolari. Această majorare se datorează o dată creşterii numărului de unităţi, dar în principal şi datorită creşterii preţului mediu de vânzare atât pentru laptopuri, cât şi pentru desktopuri“, conform datelor furnizate ZF de IDC.

Repre­zentanţii companiei nu au precizat care a fost numărul de PC-uri vândute. Conform unor date furnizate anterior de Lenovo, în 2017 piaţa de PC-uri a fost de aproximativ 700.000 de unităţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO