Business Hi-Tech

Afacerile Softelligence au crescut cu peste 40%

Afacerile Softelligence au crescut cu peste 40%

Foto Shutterstock

Autor: Adrian Dumitrache

07.03.2013, 00:00 228

Furnizorul de aplicaţii software pentru afaceri Softelligence a încheiat anul 2012 cu afaceri de 1,52 milioane de euro, în creştere cu peste 40% faţă de anul precedent, a anunţat societatea.

Din totalul veniturilor, cea mai mare parte (44%) a provenit din servicii de consultanţă şi implementare de soluţii software de business (Customer Relationship Management, Business Intelligence) şi integrarea lor cu sisteme ERP complexe, 35% din proiecte outsourcing şi 21% din comercializarea de soluţii web şi mobile.

Pentru acest an, managementul companiei şi-a propus majorarea veniturilor cu 30% şi extinderea portofoliului de clienţi în industriile strategice pentru Softelligence. O altă direcţie importantă a companiei este creşterea cu 50% a numărului de utilizatori de soluţii software livrate în cloud.

Softelligence este un furnizor de soluţii e-business şi CRM integrate cu sisteme ERP. Compania a fost înfiinţată în 2006, iar acţionarii Softelligence sunt Teodor şi Adrian Blidăruş, fiecare cu câte 50% din capital.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO