Business Hi-Tech

Afacerile distribuitorului de electronice Vitacom Cluj au crescut cu 8% în T1 2017

Afacerile distribuitorului de electronice Vitacom Cluj au...

Autor: Laurentiu Cotu

05.05.2017, 00:03 266

Importatorul şi distribuitorul de produse şi accesorii electronice Vitacom Electronics din Cluj-Napoca, controlat de Vasile Andrei Vita, a înregistrat în primul trimestru o creştere cu 8% a cifrei de afaceri faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi mizează până la finalul anului pe afaceri mai mari cu 20% faţă de 2016. Compania a avut anul trecut o cifră de afaceri de 9,5 mil. euro, mai mult cu 17% faţă de anul anterior. Vitacom este prezentă pe toate canalele de distribuţie (piaţa tradiţională, key account, online, prin magazine proprii şi export). „În primul trimestru din acest an cifra de afaceri Vitacom a consemnat o creştere de 8% faţă de perioada similară din 2016, ca urmare a continuării trendului ascendent din ultimii ani privind consumul de produse electrice şi electronice. Pentru întreg anul 2017 am bugetat o creştere de peste 20% a cifrei de afaceri, avansând astfel peste media pieţei şi câştigând cota de piaţă suplimentară“, a declarat pentru ZF Transilvania Vasile Andrei Vita, directorul general al companiei Vitacom Electronics. Compania din Cluj importă şi distribuie diverse produse electronice, de la cabluri şi conectori, baterii, acumulatori, încărcătoare GP, componente şi piese de schimb electronice, la electrice şi IT, accesorii pentru electrocasnice, sisteme de securitate, sisteme şi accesorii audio-video, teleco­menzi şi sisteme de navigaţie GPS.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO