Business Hi-Tech

Adio like-uri pe Instagram? Platforma de socializare vrea să renunţe la caracterul public al numărului de ”like-uri” adunate de o postare

Platforma Instagram testează ascunderea numărului de aprecieri strânse de o postare astfel încât pentru câteva zile utilizatorii canadieni ai reţelei nu vor putea să vadă câte ”like-uri” adună o fotografie ori un videoclip postat de cei pe care îi urmăresc, anunţă Petapixel.com

“Ne dorim ca urmăritorii dumneavoastră să se concentreze asupra conţinutului publicat şi nu asupra numărului de aprecieri pe care le strânge o postare”, arată anunţul publicat de cei de la Instagram pe perioada testului. “În timpul testului utilizatorii vor putea să vadă doar numărul de aprecieri strâns pentru propriile postări”

Şi Facebook a anunţat la finalul lunii aprilie că are în vedere posibilitatea de a renunţa la caracterul public al aprecierilor acordate de utilizatori pentru o postare.

Numărul aprecierilor a devenit un instrument de măsură printre cei care se promovează ca influenceri, existând deja strategii şi mecanisme prin care aprecierile sunt adunate contra cost ori prin intermediul unor conturi automate.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.