Business Hi-Tech

Acţiunile LinkedIn au scăzut cu 28% după estimări pesimiste ale companiei privind profitul

Jeff Weiner, CEO al LinkedIn

Jeff Weiner, CEO al LinkedIn

Autor: Marius Oncu

08.02.2016, 00:00 366
Compania care operează reţeaua de socializare LinkedIn a estimat un profit şi venituri pentru primul trimestru mai slabe decât anticipau analiştii de pe Wall Street, iar acţiunile au scăzut cu 28% în tranzacţiile derulate cu derivate, după închiderea orarului obişnuit de tranzacţii al bursei americane. Pentru trimestrul al patrulea, LinkedIn, care operează cea mai mare reţea online din lume destinată profesioniştilor, a anunţat o încetinire a creşterii veniturilor din publicitate la 20%, de la un ritm de creştere de 56% în anul anterior, întrucât conţinutul publicitar afişat automat de Google face mai puţin atractiv pentru companiile de publicitate sistemul tradiţional al LinkedIn. Compania a investit masiv în extinderea prin achiziţia de companii, angajarea de personal şi creşterea prezenţei în China şi pe alte pieţe din afara SUA, cu obiectivul de a-şi întări cele mai importante servicii pe care le furnizează, cele de recrutare.
 
LinkedIn a estimat un profit pe acţiune de circa 55 de cenţi în primul trimestru, cu mult sub estimarea analiştilor consultaţi de Reuters, de 74 de cenţi. Prognoza privind veniturile, de aproximativ 820 de milioane de dolari, s-a situat, de asemenea, sub aşteptările analiştilor, de 866,9 milioane de dolari. Pentru ultimul trimestru al anului, LinkedIn a raportat o pierdere de 8,4 milioane de dolari după ce în acelaşi interval al anului trecuit a obţinut profit. Veniturile au urcat cu 34%, la 861,9 milioane de dolari, însă efectul pozitiv a fost atenuat de o majorare similară a cheltuielilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO