Business Hi-Tech

A început Marea Digitalizare? Mai multe instituţii publice din Bucureşti şi din ţară testează ConectX, un ecosistem digital care va transforma România pe modelul Estonia

A început Marea Digitalizare? Mai multe instituţii...

Autor: Alex Ciutacu

03.03.2019, 15:40 5746

Toate direcţiile de taxe şi impozite de sector din Bucureşti şi mai multe Primării printre care Alba Iulia sau Ploieşti testează în acest moment diverse componente ale ConectX, un ecosistem digital dezvoltat de jucători din mediul privat care oferă României platforma de societate digitală pe modelul estonian.

Compania Insights Enterprise, care a gestionat Ghişeul.ro, împreună cu Asociaţia de Plăţi Electronice din România (APERO), colaborează cu nume precum Bitdefender, Orange, Wolf Theiss şi alte peste 10 companii şi organizaţii pentru ConectX – un ecosistem digital care pune bazele digitalizării naţionale.

„Ghişeul.ro a făcut o crăpătură în această carcasă a statului, unde era foarte greu să pătrundem, unde era dificil să înţelegem ce se întâmplă. Aşa a început experienţa asta. Din partea instituţiilor a venit o solicitare. Oamenii au început să ne spune că putem face mai mult pentru că acest proiect funcţionează. Am întrebat ce înseamnă mai mult şi diverşi oameni cu care am vorbit din instituţiile publice au spus să facem digitalizare totală”, povesteşte George Anghel, director executiv APERO.

Astfel, drumurile unui român către taxe, impozite, bănci, avocaţi sau alte contacte directe cu instituţii ale statului nu ar mai trebui să existe în viitor, în linie cu proiectul, ceea ce aduce aminte de modelul din Estonia.

La finalul anului 2017, în Estonia, toţi cei 1,3 milioane de locuitori aveau o identitate digitală, într-un stat în care 99% dintre servicii sunt realizabile online.

Cu ajutorul identităţiii digitale, peste 90% dintre acţiunile legale care erau condiţionate de deplasarea cetăţeanului la anumite societăţi sau instituţii pot fi realizate acum cu ajutorul unui smartphone, unui laptop sau unei tablete.

Şi sistemul ConectX este o „magistrală digitală” care va interconecta şi agrega într-un singur sistem de identitate digitală toate informaţiile care ţin de un cetăţean, începând de la situaţia fiscală a acestuia, până la istoricul medical şi cel educaţional.

Momentan, prima componentă pe care o testează instituţiile este Digitax în direcţiile de taxe şi impozite, iar proiectul pilot va fi demarat pentru următoarele două luni.

„La noi la taxe şi impozite este în program Digitax. Este un software foarte uşor de utilizat şi se apropie foarte mult de modalitatea de comunicare pe social media. Este foarte intuitiv”, spune Constantin Tomescu, viceprimarul sectorului 6 din Bucureşti.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO