România este prezentă anul acesta pentru a cincea oară în cadrul Mobile World Congress, cel mai mare eveniment din Europa dedicat industriei mobile, fiind reprezentată de 14 companii din diferite oraşe ale ţării. Printre companiile care fac parte din delegaţia României din sudul şi centrul ţării se numără Visual Fan (Braşov) - cel mai mare producător local de smartphone-uri şi tablete, OCRMO Technology (Braşov) - specializată în dezvoltarea de soluţii software pentru transfer de bani, Computaris (Bucureşti) – integrator de sisteme şi dezvoltator software, Simartis Telecom – furnizor soluţii digitale pentru operatorii de telecom, IT Six Global Services (Craiova) – specializată în dezvoltarea de soluţii software la comandă şi Ropardo (Sibiu) – dezvoltator soluţii pentru monitorizarea sănătăţii şi pentru mediul de business.