Business Construct

Tranzacţie: Grupul austriac Wienerberger cumpără Brikston Iaşi pentru încă 11% din piaţa cărămizilor

Tranzacţie: Grupul austriac Wienerberger cumpără...

Autor: Alina-Elena Vasiliu

18.10.2017, 00:07 1610

Producătorul de cărămizi Wienerberger, parte a gru­pului austriac cu acelaşi nume, a achiziţionat concu­ren­tul Brikston (fosta Ceramica Iaşi), de la fondul de in­vestiţii ADM Capital care avea 98% din acţiuni. Prin aceas­tă achiziţie, Wienerberger câştigă cota de piaţă de 11% a Brikston, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Registrul Comerţului.

Wienerberger, care este lider în producţia de cărămizi, cu o cotă de piaţă de 28%, potrivit calculelor ZF, se detaşează prin această tranzacţie de principalul competitor, compania Soceram din Câmpina, controlată de antreprenorul român Mihai Anastasescu. Pe piaţă însă au intrat puternic şi Adrian şi Dragoş Pavăl, acţionarii Dedeman, cel mai mare retailer de bricolaj, care au 33% din Cemacon Cluj, locul trei în industrie.

Wienerberger a avut anul trecut afaceri de 181,5 milioane de lei, în creştere cu 7% faţă de 2015, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe. Profitul s-a situat la 13,8 milioane de lei. Brikston, locul patru pe piaţă, a avut afaceri de 73 milioane de lei, în creştere cu circa 7% faţă de anul anterior. Companiile active în producţia de cărămizi, cod CAEN 2332, au avut anul trecut o cifră de afaceri totală de 635 de milioane de lei, potrivit datelor de la Registrul Comerţului. ZF a calcu­lat cotele de piaţă pornind de la valoarea pieţei şi cifra de afaceri raportată de companii în 2016.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO