Business Construct

Tigle: Acoperisul pe vreme de furtuna

 

Pe piata sistemelor de invelitori pentru acoperisuri activeaza atat producatorii de tigle metalice, tigle ceramice si de beton si tigle bituminoase, cat si numerosi importatori, tarile de import fiind cu precadere cele din Europa, dar si din state precum Noua Zeelanda sau Australia.
In 2008, 50% din valoarea vanzarilor de invelitori realizate este atribuita tiglei metalice, 16% din valoarea vanzarilor de invelitori realizate este reprezentata de tigla ceramica, 15% este tigla de beton, 14% sunt placile ondulate bituminoase si 5% sindrile bituminoase, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanta Neomar Consulting. In 2008, piata de profil a fost apreciata la 170-180 de milioane de euro, iar in acest an, intr-un scenariu optimist este asteptata o crestere mult insa sub nivelul ultimilor ani, care s-a ridicat in medie la 20%, iar in cel mai rau caz o corectie a pietei in aceeasi proportie nu este exclusa.
In ceea ce priveste preturile, sunt asteptate sa scada cu pana la 20%, in timp ce majoritatea investitiilor se vor orienta anul acesta catre campanii de marketing si promovare, extinderea capacitatilor de productie nefiind o optiune printre producatori in acest an.
De altfel nu sunt excluse, in cazul inrautatirii conditiilor de pe piata constructiilor, reduceri de personal spre sfarsitul anului.
Neomar apreciaza ca cele mai mari vanzari de invelitori sunt realizate in zona centru, nord-vest, nord-est si Bucuresti, peste 50% dintre vanzari fiind desfasurate pe aceste piete.
Ceramica si betonul prind contur. Piata locala a sistemelor de invelitori pentru acoperisuri era dominata pana de curand de producatorii si importatorii de tigle metalice, insa in ultima perioada se constata o crestere a ponderii invelitorilor ceramice si a celor din beton in totalul vanzarilor.
Daca in anul 2007 tiglele ceramice ocupau locul 4 in topul vanzarilor, dupa tiglele metalice, cele bituminoase si de beton, anul trecut invelitorile ceramice s-au situat pe locul doi, cu o cota de piata de aproximativ 17%.
Anul acesta sistemele de invelitori ceramice vor inregistra un avans mai mare decat tiglele metalice, in special pe fondul conditiilor economice care vor impinge clientii catre solutii mai ieftine, potrivit reprezentantilor Ceramica Iasi, producator de caramizi si tigle ceramice.
"Cu siguranta vanzarile de invelitori ceramice vor creste ca pondere fata de cele metalice, in primul rand pentru ca in perioada de criza piata se va orienta catre un cost mai mic. Cum invelitorile ceramice au ramas mult in urma celor metalice ca pret, ma astept ca piata sa isi dea seama ca pe langa calitatile termice, de rezistenta in timp si de aspectul mai estetic al acestora", a declarat directorul Ceramica Iasi.
Cu toate acestea, pentru piata tiglelor ceramice in acest an este estimata o stagnare a cererii, pe fondul efectelor cauzate de criza financiara, in special lipsa accesului la finantare, care a dus la o corectie a pietei constructiilor rezidentiale.
"Principalul motiv pentru scaderea vanzarilor consta in criza economica, iar rezultatele sunt destul de imprevizibile din cauza faptului ca nu se cunoaste la ora actuala amploarea reala a acesteia. Cert este ca pe primul trimestru rezultatele au fost in scadere, iar pentru restul anului este greu de anticipat cand si cu ce efecte se va relua creditarea si ce impact va avea acest lucru asupra evolutiei pietei de profil", a declarat Nicolae Neag, directorul comercial al Siceram, producator de tigle ceramice si caramizi din Sighisoara.
Compania a inregistrat in 2008 o cifra de afaceri de 17,8 milioane euro, in crestere cu aproape 20% fata de vanzarile din anul precedent. Potrivit datelor companiei, valoric, caramizile reprezinta 78% din vanzari, in timp ce tiglele se ridica la aproximativ 18% din totalul cifrei de afaceri, respectiv la 3,2 milioane euro. Conform sursei, cota de piata a Siceram pe tigle ceramice s-a ridicat anul trecut la 10%, astfel valoarea intregii piete de profil este estimata in jurul valorii de 30 de milioane de euro.
In ceea ce priveste strategia Siceram pentru acest an, Neag a apreciat ca societatea se va concentra pe toate produsele cu cerere, insa considera ca vanzarile de tigle ceramice si de materiale de finisaj vor fi mai dinamice.
Cu toate acestea, Siceram ia in calcul o posibila reducere a productiei daca conditiile din piata se vor inrautati. "In prezent avem 300 de angajati, dar tendinta este de scadere", a adaugat Neag.
Producatorul de placi de beton si BCA Elproco Craiova, controlat de grupul irlandez CRH, estimeaza piata sistemelor de invelitori pentru acoperisuri din beton la nivelul lui 2008 la peste 30 de milioane de euro si la un volum de aproximativ 5 milioane de metri patrati. Compania a inregistrat in 2008 o cifra de afaceri de peste 40 de milioane de euro, in urcare cu 15% fata de vanzarile din 2007.
"Sistemul de zidarie BCA a ocupat in 2008 o pondere de 50% din cifra de afaceri, la care se aduaga in proportii egale contributia sistemelor de invelitori, a celor de pavaje si a sistemelor de canalizare. Factorii care au dus la cresterea cifrei de afaceri au fost cererea mare pe piata materialelor de constructii, cu precadere in primele trei trimestre ale anului trecut", a apreciat Dan Caprioara, directorul general al Elpreco.
Pentru acest an conducerea companiei apreciaza o crestere a vanzarilor de 10%, sub nivelul de crestere din ultimii ani insa, precum si o atentie mai mare asupra lucrarilor de infrastructura. "Compania va acorda atentie tuturor liniilor de business, insa un accent deosebit va fi pus pe lucrarile de infrastructura la care contribuie sistemele de pavaj si sistemele de canalizare", a adaugat Caprioara.
Tigla metalica se Indoaie. In prima parte a acestui an, potrivit estimarilor Armat, divizia de tigla metalica a ArcelorMittal Construction, subsidiara grupului indian in Romania, cererea de tigla metalica s-a diminuat cu pana la 40% fata de aceeasi perioada din 2008, stare intretinuta de factori precum insecuritatea financiara a clientilor, blocarea creditarii sau asteptarile legate de o eventuala ieftinire drastica a preturilor la materialele de constructii.
"Situatia economica actuala va reconfigura dimensiunile pietei rezidentiale din Romania, cu efecte dramatice asupra tuturor businessurilor care au incidenta cu acest domeniu. Ce vom avea la sfarsitul lui 2009 este imposibil de estimat. Stim ca in primele luni piata s-a contractat cu aproxiamtiv 40 de procente, iar trendul pare sa ramana constant", a declarat Alexandru Olteanu, directorul Armat. AMC a realizat in 2008 vanzari de 24 de milioane de euro, din care 5 milioane de euro din comercializarea de tigla metalica.
O alta companie care activeaza pe piata de tigla metalica este importatorul Final Distribution, cu afaceri de 5,3 milioane de euro in 2008, care de asemenea isi propune in acest an cresterea cotei de piata printr-o promovare mai agresiva a gamei de produse pe care o comercializeaza.
"Anul acesta ne vom confrunta cu o scadere semnificativa a pietei de sisteme de invelitori pentru acoperisuri, iar conform estimarilor noastre cei mai afectati vor fi producatorii de tigla metalica, ce activeaza pe o piata foarte concurentiala. Piata invelitorilor premium va scadea cu o pondere mai mica. Anul acesta ne concentram atentia pe piata renovarilor care probabil va creste cu o pondere mai mare, din care mizam sa luam o cota de piata cat mai mare", a declarat Dan Mircescu, directorul general al companiei.
Directorul Final Distribution s-a ferit insa sa faca vreo apreciere cu privire la evolutia pietei in acest an, fiind de parere ca este prea devreme pentru o evaluare clara a potentialului pietei in 2009.
Final Distribution este reprezentantul exclusiv in Romania pentru brandurile Gerard si Delta. Gerard este o tigla metalica cu acoperire de piatra naturala importata din Noua Zeelanda, in timp ce Delta sunt membrane pentru acoperisuri si protectii pentru fundatii, importate din Germania.
Tigle cu panouri solare. Lindab Romania, filiala locala a grupului suedez Lindab si unul dintre cei mai importanti producatori de tigle metalice, a incheiat anul acesta un parteneriat local cu compania de distributie a centralelor termice Baxi Romania, pentru livrarea de acoperisuri cu panouri solare, care sunt mai eficiente din punct de vedere energetic. Oficialii Baxi au apreciat pentru acest an o crestere a pietei panourilor solare cu aproximativ 30% fata de 2008, pana la un volum de 25.000 mp.
Cresterea pietei ar putea depasi acest nivel in cazul in care programul guvernamental "Casa Verde", prin care se subventioneaza echiparea locuintelor cu sisteme energetice regenerabile, incepe finantarea proiectelor din acest an.
Un alt jucator de pe aceasta piata Bramac Sisteme de Invelitori, specializat in fabricarea tiglelor din beton, a introdus anul trecut in portofoliu panourile solare, care sunt importate din Austria. Bramac-Sisteme de Invelitori a amanat pentru cel putin un an constructia unei fabrici la Ploiesti, unde avea deja achizitionat terenul, avand in vedere scaderea vanzarilor pe piata constructiilor.
Firma detine din 2004 o unitate de productie la Sibiu si a anuntat in luna martie a anului trecut ca va incepe in 2008 constructia unei unitati de productie in zona Capitalei.

 

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.