Business Construct

Şucu a pariat câteva sute de mii de euro pe un outlet Mobexpert în Pipera. „În funcţie de rezultate, ne gândim dacă dezvoltăm acest proiect“

Dan Şucu, preşedintele Mobexpert

„Pentru Bucureşti este relativ uşor de ajuns în Pipera. Pentru celelalte oraşe ale ţării, deocamdată încercăm să dezvoltăm zona de vânzare pe internet, dar este destul de greu pentru că sunt şi produse în cantităţi extrem de mici. Dacă însă rezultă că putem face o afacere din outlet, vom dezvolta în alte oraşe.“

Dan Şucu, preşedintele Mobexpert „Pentru Bucureşti este relativ uşor de ajuns în Pipera. Pentru celelalte oraşe ale ţării, deocamdată încercăm să dezvoltăm zona de vânzare pe internet, dar este destul de greu pentru că sunt şi produse în cantităţi extrem de mici. Dacă însă rezultă că putem face o afacere din outlet, vom dezvolta în alte oraşe.“

Autor: Ioana David

27.08.2014, 00:08 1856

Dan Şucu, proprietarul grupului Mobexpert, un business care anul acesta ar putea atinge 125 mil. euro, spune că în septembrie va finaliza extinderea magazinului Mobexpert Outlet din Pipera în urma unor investiţii de câteva sute de mii de euro.

Odată cu această extindere, outlet-ul, care a fost deschis în urmă cu cinci ani, va ajunge la afaceri de peste 1 mil. euro în 2014, iar în 2015 vânzările se vor dubla.

„Outletul a fost un rezultat al ratei de înnoire din magazine. Am depăşit 30% în Mobexpert din vânzări în zona de accesorii, însă acest lucru a determinat o parte mai puţin plăcută: rămân produse ce trebuie vândute în condiţii defavorabile pentru că este nevoie de loc pentru noutăţile din magazine. Iar să le retragem în depozite nu este o soluţie“, a spus Dan Şucu pentru ZF.

Mobexpert, o afacere clădită în ultimii 21 de ani, operează o reţea de 32 de magazine, iar una dintre direcţiile pe care Şucu le-a urmat în ultimii ani a fost creşterea suprafeţei pe care o alocă deco­ra­ţiunilor – covoare, corpuri de iluminat, veselă -, care a ajuns să se tripleze. Aceasta împreună cu noi colecţii au readus pe creştere vânzările grupului.

Extinderea la 3.000 mp a magazinului Mo­bexpert Outlet (de la 1.500 mp anterior) vine după ce anul acesta grupul controlat de Şucu a „atacat“ nişa mobilierului pentru restaurante şi hoteluri printr-o divizie nouă, Mobexpert Horeca.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO