Business Construct

Primăria Timişoara investeşte 25 mil. lei în reabilitarea malurilor canalului Bega

04.09.2013, 17:39 281

Primăria Timişoara demarează o investiţie în valoare de 25,4 mil. lei (aproximativ 5,7 mil. euro) în vederea reabilitării malurilor canalului Bega. Lucrările vor fi executate de compania Tehnodomus din Arad, iar termenul de finalizare al acestora este de 23 de luni de la data semnării contractului. Malurile Canalului Bega vor fi reabilitate pe porţiunea de la Uzina de apă până la podul Modoş,  lucrările propuse fiind reabilitarea aleilor pietonale şi realizarea pistelor pentru biciclişti, amplasarea de mobilier urban şi a dotărilor pentru petrecerea timpului liber (gradene, scene, spaţii de joacă), crearea infrastructurii specifice transportului pe apă. Astfel, urmează să fie realizate 9 staţii de vaporete, plus 9 staţii de închiriat biciclete. Totodată, proiectul presupune reabilitarea spaţiului verde, a iluminatului public, realizarea reţelelor de energie electrică, alimentare cu apă, canalizare.

‘’Lucrările de reabilitare a malurilor canalului Bega vor începe în următoarele săptămâni. Urmează să semnăm cât mai repede contractul cu compania câştigătoare, Tehnodomus, pentru ca în cel mai scurt timp să se facă amenajarea de şantier’’, a declarat Nicolae Robu, primarul Timişoarei. Compania Tehnodomus din Arad, deţinută de mai multe persoane fizice de origine română, a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 40,8 mil. lei (circa 9,2 mil. euro), cu un număr mediu de 165 de angajaţi, conform site-lui Ministerului Finanţelor Publice.

laurenţiu.cotu@zf.ro      

 


 

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO