Business Construct

Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării: E posibil ca stadionul Dinamo să nu fie gata până la Euro 2020

Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării: E posibil ca...

Autor: Alina-Elena Vasiliu

12.03.2018, 14:07 693

Cele patru stadioane din Bucureşti care ar trebui să fie finalizate până la campionatul european din 2020 ar trebui sa fie gata în următorii doi ani, când România va găzdui mai multe meciuri din campionat. Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, spune însă că este posibil ca doar trei din aceste stadioane sa fie gata până la Euro 2020, lucrările la stadionul Dinamo aflându-se în întârziere.

"Este posibil ca stadionul Dinamo sa nu fie gata până la data la care începe campionatul, dar avem alternative la Ploieşti, Giurgiu, Voluntari, Mogoşoaia. Ne asumăm dacă nu va fi gata stadionul. Este important să le terminăm pe toate, chiar dacă va fi după campionat", a spus Paul Stănescu.

România, alături de alte 12 ţări, va fi co-organizatoare a Campionatului European din 2020 şi va găzdui la Bucureşti patru partide – trei din grupe şi una din optimi. Pentru aceste meciuri, România va trebui sa aibă pregătite stadioanele Steaua, Dinamo, Rapid şi Arcul de Triumf. Data estimată pentru finalizare este 30 martie 2020.
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO