Business Construct

Patru investitori greci consideră că au piaţă pentru 60 de vile de peste 230.000 de euro pe câmpurile dintre Tunari şi Otopeni

Leonidas Anastasopoulos, managing partner al Alesonor: Poţi spune că stai în Herăstrău, dar dacă nu eşti pe Şoseaua Nordului, ci pe una dintre străduţele din spate, unde privirea ţi se opreşte într-un alt bloc aflat la o distanţă de cinci metri, acela nu este lux. Nu este lux nici să stai într-o vilă din Pipera, dar pe o stradă îngustă de trei metri.

Leonidas Anastasopoulos, managing partner al Alesonor: Poţi spune că stai în Herăstrău, dar dacă nu eşti pe Şoseaua Nordului, ci pe una dintre străduţele din spate, unde privirea ţi se opreşte într-un alt bloc aflat la o distanţă de cinci metri, acela nu este lux. Nu este lux nici să stai într-o vilă din Pipera, dar pe o stradă îngustă de trei metri.

Autor: Cristi Moga

07.02.2015, 09:06 1139
Compania de dezvoltare imobiliară Alesonor, controlată de patru investi­tori greci, vrea ca în următorii trei ani să finalizeze un pro­iect de 60 de vile pe un teren de cinci hectare dintre localităţile Tunari şi Otopeni, la nord de Bucu­reşti, preţurile de vânzare a locuin­ţelor pornind de la 230.000 de euro plus TVA.
 
Investitorii au cumpărat terenul din Tunari în 2007 pentru un preţ de 5-6 milioane de euro (100-120 de euro/mp), având finanţare de la Alpha Bank, şi în urmă cu un an şi jumătate au început să construiască primele şase vile din cadrul complexului denumit Amber Gardens, lucrările la alte cinci case fiind progra­mate să înceapă în acest an.
 
„Avem mai multe terenuri pe care intenţionăm să dezvoltăm locuinţe, dar aici am văzut cea mai mare oportu­nitate. Cu câteva excepţii, nu sunt foarte multe proiecte cu vile de lux în zona de nord a Capitalei. Terenul este situat în apropierea pădurii şi între DN 1 şi autostrada Bucureşti – Ploieşti, căile de acces spre Capitală care au atras cele mai mari investiţii în ultimii ani. Cred că în decurs de trei ani, trei ani şi jumătate, vom finaliza întregul proiect“, a de­clarat Leonidas Anastasopoulos, mana­ging partner al Alesonor, companie care a dezvoltat până în prezent în jur de 80 de apartamente în mai multe blocuri din nordul Capitalei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO