Business Construct

Grupul financiar american Morgan Stanley cumpără cu 90 mil. € birourile America House din piaţa Victoriei, de lângă guvern, alături de fostul director al AFI România, David Hay

Clădirea de birouri Ame­rica House, are o suprafaţă închiriabilă de aproximativ 28.000 mp

Clădirea de birouri Ame­rica House, are o suprafaţă închiriabilă de aproximativ 28.000 mp

Autor: Bogdan Alecu

25.09.2019, 00:08 1949

Clădirea de birouri Ame­rica House, din Piaţa Victoriei din Capi­ta­lă, a fost deţinută de francezii de la AEW, parte a grupului financiar francez Natixis.

Morgan Stanley Real Estate Investing, divizia de inves­tiţii imobiliare a grupului Morgan Stanley, cu active sub administrare în valoare de aproximativ 40 de miliarde de lire sterline, în parteneriat cu David Hay, fostul CEO al AFI Europe România, a achiziţionat birourile Ame­rica House, din Piaţa Victoriei din Capi­ta­lă, de la francezii de la AEW, unul dintre cele mai mari fonduri de investiţii imobiliare din lu­me, parte a grupului financiar francez Natixis.

Ca parte a aceleiaşi tranzacţii, grupul un­gar Indotek a achiziţionat mallul Promenada Mall Târgu-Mureş. Atât mallul, cât şi birourile America House au fost achiziţionate de Morgan Stanley, în prima etapă a tranzacţiei, iar ulterior Morgan Stanley a vândut mai de­par­te mallul către Indotek, Promenada Mall fiind cel mai mare centru comercial din Târgu-Mureş.

Tranzacţiile marchează intrarea oficială a am­bilor investitori pe piaţa imobiliară din România.

AEW a intrat în România în 2007, achi­ziţionând America House de la Globe Trade Center (GTC) şi Promenada Mall Târgu-Mureş de la BelRom câteva luni mai târziu.

Un fond administrat de AEW a fost asistat de o echipă formată din Clifford Chance Badea, biroul local al firmei internaţionale de avocatură Clifford Chance, care a oferit su­por­tul legal, Cushman & Wakefield Echinox, care a gestionat procesul de vânzare a America House, şi JLL, care a coordonat vânzarea Prome­nada Mall Târgu-Mureş, cele două tran­zacţii fiind realizate concomitent.

Cu referire la informaţia potrivit căreia banca de investiţii Morgan Stanley a achiziţio­nat clădirea de birouri America House din Bucureşti şi a mall-ului Promenada Mall din Târgu-Mureş, ne face plăcere să confirmăm faptul că

Ţuca Zbârcea & Asociaţii a oferit con­sultanţă juridică în cadrul achiziţiilor America House şi Promenada Tg. Mureş de către Morgan Stanley.

America Houseare o suprafaţă închiriabilă de aproximativ 28.000 de metri pătraţi, iar por­to­foliul de chiriaşi include companii precum Schlumberger, Ţuca Zbârcea & Asociaţii, McDonald’s, Ambasada Japoniei şi Master­card, şi beneficiază şi de una dintre cele mai mari zone de retail dintr-o clădire de birouri. Spaţiile de retail acoperă aproximativ 4.000 de metri pătraţi şi cuprind unităţi World Class, Starbucks, McDonald’s, Cooperativa FruFru sau Cărtureşti.

Promenada Mall Târgu Mureş este cel mai mare centru comercial din judeţul Mureş şi are o suprafaţă închiriabilă de aproximativ 50.000 de metri pătraţi. Mallul are peste 80 de magazine, 8 săli de cinema, restaurante, cafenele şi alte opţiuni de divertisment. Chiriaşii ancoră sunt Auchan, Leroy Merlin, Decathlon, Hervis, H&M, LC Waikiki, New Yorker, Deichmann, Takko, CCC, Pepco, Cinema City şi Media Galaxy.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO