Business Construct

Germanii de la Hornbach deschid pe 15 iulie magazinul din Cluj-Napoca. „Vor fi aduse 150 de camioane cu materiale de construcţii”

În luna mai, reprezentanţii Hornbach anunţau că au început procesul de recrutare pentru personalul magazinului din Cluj-Napoca.

În luna mai, reprezentanţii Hornbach anunţau că au început procesul de recrutare pentru personalul magazinului din Cluj-Napoca.

Autor: Alina-Elena Vasiliu

24.06.2021, 13:29 588

Retailerul german de materiale de construcţii şi produse pentru grădinărit Hornbach deschide pe 15 iulie 2021 magazinul din Cluj-Napoca, al optulea din portofoliu. Compania a început amenajarea spaţiului de 23.000 de metri pătraţi. Viitorul magazin Hornbach este aplasat pe un teren de aproximativ 4,1 hectare.

„Până la momentul deschiderii, la magazinul din Cluj-Napoca vor fi aduse 150 de camioane cu materiale de construcţii, astfel încât clienţii să aibă la dispoziţie toate produsele necesare îndeplinirii proiectelor lor”, a spus Mugurel-Horia Rusu, director general la Hornbach România.

În luna mai, reprezentanţii Hornbach anunţau că au început procesul de recrutare pentru personalul magazinului din Cluj-Napoca. Compania vizează angajarea a 120 de persoane.

Hornbach a început să dezvolte anul trecut un magazin nou, în Cluj-Napoca, ca parte a strategiei de extindere a reţelei de pe piaţa locală. Magazinul este construit pe un teren de patru hectare, situat pe strada Fabricii de Zahăr, la intersecţia cu strada Câmpina, potrivit unor informaţii furnizate anterior de companie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO