Business Construct

Era locuintelor ANL prin credit ipotecar se va incheia

Era locuintelor ANL prin credit ipotecar se va incheia
30.08.2007, 17:37 40

Programul Agentiei Nationale pentru Locuinte (ANL) s-ar putea concentra pe viitor numai pe dezvoltarea de imobile destinate inchirierii, potrivit lui Laszlo Borbely, ministrul dezvoltarii si lucrarilor publice, care ia in calcul renuntarea la dezvoltarea de apartamente destinate achizitionarii prin credit imobiliar de catre tineri.
"Trebuie sa analizam daca ar fi o decizie buna terminarea programului ANL si pornirea unui program de locuinte cu preturi convenabile, sub pretul pietei. Programul ANL a fost pornit in 1999, cand creditul ipotecar nu exista, acum insa majoritatea persoanelor pot avea acces la un astfel de credit", a explicat Borbely.
Din 2001, cand a inceput efectiv programul, pana astazi, statul roman a construit prin ANL circa 2.000 de unitati locative pentru tinerii sub 35 de ani, destinate achizitionarii prin credit ipotecar.
In acest moment se afla in executie circa 900 de noi apartamente de acest tip, dintr-un total planificat de 1.781 de unitati locative. Cealalta parte a programului ANL, respectiv constructia de apartamente destinate inchirierii, a totalizat in perioada 2001-2007 circa 18.500 de unitati locative construite, din care 821 au fost finalizate in prima jumatate a lui 2007. Referitor la decizia recenta de a acorda chiriasilor din apartamentele ANL posibilitatea de a le achizitiona dupa cinci ani de posesie, cu banii jos, ministrul a declarat ca fondurile rezultate vor fi folosite in continuare pentru dezvoltarea de noi complexuri rezidentiale.
"Am facut un calcul empiric. In cele aproape 20.000 de apartamente date in chirie avem circa 2.100 de proprietari care locuiesc acolo de mai mult de cinci ani, deci care au dreptul sa il cumpere. Daca luam in calcul un pret mediu de 35.000 de euro pe apartament, ar rezulta un fond total de aproape 60 de milioane de euro", a explicat ministrul.
In acest moment se afla in stadiul de executie circa 6.000 de apartamente destinate inchirierii de catre tineri, propunerea de receptie pentru anul in curs fiind de 3.001 unitati, din care 821 au fost deja predate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO