Caută doar în titlu
Business Construct

Efectele pandemiei s-au resimţit mai uşor în piaţa clădirilor de birouri. Colliers: Aproape 90% dintre chiriaşi şi-au plătit obligaţiile la timp către proprietarii clădirilor

Majoritatea chiriaşilor şi-au respectat la timp obligaţiile contractuale faţă de proprietarii clădirilor de birouri administrate de Colliers International în prima jumătate din acest an, chiar dacă în unele cazuri spaţiile au rămas neocupate o perioadă, pe fondul stării de urgenţă.

Conform companiei imobiliare, ponderea chiriaşilor care şi-au plătit la timp datoriile a rămas, în medie, constantă comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019, de aproape 90%, în ciuda efectelor pandemiei asupra activităţii lor, arată datelor diviziei de administrare a proprietăţilor din cadrul Colliers International.

„Chiriaşii din clădirile de birouri de clasă A confirmă astfel bunele intenţii şi practici în raport cu obligaţiile pe care şi le-au asumat. Respectarea acestor obligaţii vine totodată şi ca efect al globalizării, companiile care fac parte din grupuri internaţionale putând continua fără probleme operaţiunile locale câtă vreme companiile mamă au rezistat mai uşor efectelor pandemiei. Ca parte a planurilor de continuitate, multe companii au prevăzut bugete care să acopere anumite riscuri operaţionale, astfel că majoritatea au putut opera cu impact minim asupra cheltuielilor deja contractate, cum sunt chiriile”, explică Alexandru Atanasiu, Associate Director Real Estate Management Services în cadrul Colliers International.

Pe piaţa birourilor există semnale că obligaţiile contractuale, care includ chiria, utilităţile şi costurile cu serviciile, vor continua să fie respectate şi achitate la termen de către chiriaşi în perioada următoare, chiar dacă există incertitudini privind acest sector şi aşteptări că va trece prin transformări importante în următorii ani, cel puţin din perspectiva balanţei dintre lucrul de la birou şi lucrul de acasă.

Şi chiriaşii din spaţiile industriale administrate de Colliers International au încercat în cea mai mare parte să-şi plătească la timp obligaţiile, deşi există diferenţe uşoare în ceea ce priveşte numărul de companii care au putut respecta toate obligaţiile contractuale în prima jumătate din acest an comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019. Dacă în cazul anumitor proiecte au existat chiriaşi mai afectaţi de contextul actual, fiind nevoiţi să întârzie obligaţiile de plată (facilităţi de producţie), la altele a fost înregistrată o rată chiar mai ridicată de companii care au plătit la timp (facilităţi de depozitare), comparativ cu anul trecut, sau chiar proiecte în care acest lucru s-a întâmplat în cazul tuturor chiriaşilor.

Chiriaşii spaţiilor de retail aflate la parterul clădirilor de birouri de clasă A au fost, în mod explicabil, cei mai afectaţi în ultima perioadă. Acest fapt s-a tradus într-o scădere a numărului de retaileri care au putut să-şi respecte obligaţiile contractuale faţă de proprietarii spaţiilor de birouri administrate de Colliers International.

„În acest caz, vorbim în special de spaţii care au fost închise în ultima perioadă, ceea ce a pus presiune pe chiriaşi şi s-a reflectat asupra încasărilor din chirii ale proprietarilor. Pe măsură ce angajaţii revin la birou, e posibil ca şi diferenţele la nivelul numărului de chiriaşi de retail care reuşesc să-şi plătească obligaţiile la timp să se atenueze semnificativ”, spune Alexandru Atanasiu, Associate Director Real Estate Management Services în cadrul Colliers International.

Proprietarii de spaţii de birouri au fost însă deschişi să găsească soluţii, împreună cu chiriaşii de retail de la parterul clădirilor, astfel încât revenirea să fie cât mai rapidă. Printre acestea s-au numărat, în primă fază, amânări la plata chiriei, iar alte măsuri concrete ar putea fi stabilite în perioada următoare, odată ce evoluţia pieţei se mai clarifică.

Colliers International administrează un portofoliu total de peste 550.000 de metri pătraţi de spaţii industriale şi de birouri, şi include proiectele de birouri Equilibrium, Business Garden Bucharest, The Office din Cluj-Napoca, The Bridge, Hermes Business Campus, Ştefan cel Mare Building, Art Business Center, portofoliul de birouri deţinut de Adam America, portofoliul de birouri deţinut de Smartown Group, Allianz Office Building Braşov şi Vox Technology Park din Timişoara, precum şi trei parcuri industriale în Timişoara, Braşov şi Arad şi parcul industrial ELI Park 1 dezvoltat de Element Industrial în nordul Capitalei.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.