Business Construct

Compania Naţională a Infrastructurii ar fi anulat licitaţia pentru un tronson al Drumului Expres Craiova-Piteşti. Pro Infrastructură: Proiectul ar urma să fie întârziat cu cel puţin 17 luni/ UPDATE. CNAIR: Licitaţiile vor fi reluate

Compania Naţională a Infrastructurii ar fi anulat...

Autor: Dorin Oancea, Mediafax

05.03.2019, 16:13 535

UPDATE: CNAIR va relua licitaţia pentru tronsoanele 3 şi 4 ale drumului expres Craiova-Piteşti şi speră ca până la finele anului să semneze contractele, a declarat pentru MEDIAFAX Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al companiei.

„Suntem în procedura de relansare a licitaţiei. În mai, cel târziu, vrem să scoatem la licitaţie din nou, iar dacă lucrurile merg bine şi nu avem contestaţii, până la sfarşitul anului putem să avem contractul semnat”, a spus Şerbănescu.


CNAIR a anulat, conform unei postări pe Facebook a asociaţiei Pro Infrastructură, licitaţia pentru tronsonul 3 al drumului expres Craiova-Piteşti. 

Comunicările au fost trimise către ofertanţi în 18 februarie, susţine asociaţia, care precizează că aceeaşi soartă o va avea şi lotul 4 al drumului expres. Cele două tronsoane însumau 63,5 km, iar proiectul ar urma să fie întârziat cu cel puţin 17 luni.

„Licitaţiile au fost pornite în 08.07.2017. Compania Strabag a depus contestaţii la ambele tronsoane ÎNAINTE de deschiderea ofertelor, acuzând CNAIR de nereguli în documentaţia tehnică. Strabag primeşte câştig de cauză în instanţă, iar CNAIR este obligată să ia măsuri de remediere şi să amâne data depunerii ofertelor”, arată asociaţia.

Pro Infrastructură spune că ofertele au fost deschide de CNAIR înainte de decizia definitivă a judecătorilor, astfel că hotărârea instanţei nu a putut fi pusă în aplicare, iar rezultatul a fost anularea licitaţiei

CNAIR a atacat pe cale extraordinară, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), fără a avea sorţi de izbândă. Recursurile CNAIR au fost respinse de ÎCCJ.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO