Business Construct

Ceasul al 13-lea al infrastructurii

Ceasul al 13-lea al infrastructurii

Autor: Bogdan Alecu

30.05.2018, 15:44 280

Numărul de autoturisme a „explodat“ în 2017 pe fondul eliminării timbrului de mediu, iar în acest context în numai doi ani importurile de maşini rulate va trece de borna de un milion de unităţi. Desigur, la acestea se adaugă maşinile noi şi vehiculele comerciale, iar cel mai probabil, la finalul anului vom avea cel puţin 7 milioane de autovehiucle pe drumurile ţării.

În tot acest timp, tot de doi ani, infrastructura modernă bate pasul pe loc. Când se discută de nevoile economiei se discută în sute şi mii de kilometri de autostradă şi cale ferată modernă. Când vine vorba de „inaugurări“ dacă este vorba de peste 15 km pe an, deja discutăm de un record.

La finalul lunii martie, americanii de la Ford au anunţat că vor lansa în producţie un al doilea model în uzina de la Craiova. Acesta va creşte cu cel puţin 50%, dacă nu chiar cu 70% numărul intrărilor de camioane cu componente pe platformă şi de asemenea va creşte la fel de mult numărul ieşirilor de maşini finite. Pentru prima dată în istoria sa, anul acesta, uzina din Craiova a produs peste 10.000 de maşini pe lună.

Pe de altă parte, în cei 10 ani de când americanii au preluat uzina, infrastructura rutieră a cunoscut doar îmbunătăţiri minore - o mică centură ocolitoare la Craiova un sens giratoriu şi despărţitoare de sensuri. Tot în acest timp, drumul rapid Piteşti-Craiova a cunoscut o adevărată epopee. Anulări, reluări, autostradă, drum expres, licitaţii, icitaţii anulate. Şi acum, acesta este în licitaţie. 

Odată cu majorarea puternică a producţiei la Craiova, presiunea pe infrastructura actuală va creşte - atât pe Piteşti-Craiova, drum cu o bandă pe sens blocat de trafic şi în Slatina şi în Balş, oraşe care nu au centuri ocolitoare, cât şi pe Valea Oltului. Ce înseamnă acest lucru? Costuri cu cel puţin 20%, dacă nu chiar 30% mai mari cu transportul şi riscul ca piesele să nu ajungă la timp la uzină.

Felul în care o ţară îşi tratează investitorii existenţi reprezintă o carte de vizită pentru a atrage şi alţii. Din acest motiv, Daimler a mai investit un miliard de euro pe lângă cel investit deja în Ungaria, în Polonia a „trimis“ 500 mil. euro pentru o nouă uzină de motoare, în timp ce România nu a mai atras o investiţie puternică în auto din 2013 - când a fost anunţată cea de 300 mil. euro de la Sebeş a celor de la Daimler.

Chiar şi aşa, Dacia funcţionează la capacitate maximă, iar Ford se îndreaptă spre capacitatea maximă a uzinei de la Craiova. Tocmai pentru a valorifica investiţiile  existente, statul român ar trebui să accelereze investiţiile în autostrăzi şi căi ferate.

Un tren încărcat cu automobile Ford Ecosport ajunge de la Craiova la graniţa cu Austria în 60 de ore, dintre care 48 de ore durează tranzitul din România şi timpul pierdut în vama Curtici. De asemenea, un camion care pleacă din Moldova, de lângă Piatra Neamţ, poate face până la graniţa cu Ungaria chiar şi două zile. Timpul pierdut în România deja rivalizează cu cel în care se poate traversa întreaga Europă, utilizând însă infrastructura modernă.

Bogdan Alecu este Editor Business Construct

bogdan.alecu@zf.ro
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO