Business Construct

Bogdan Marcu, Partner Retail Agency Cushman & Wakefield Echinox: Cred că trendul pe care îl vom vedea tot mai des este mixul între retail şi rezidenţial, la care se va adăuga ulterior şi o componentă de office

Conferinţa ZF Malluri & Centre Comerciale'21

Bogdan Marcu, Partner Retail Agency Cushman & Wakefield...

Autor: Roxana Rosu

19.10.2021, 12:30 121

Cred că trendul pe care îl vom vedea tot mai des pe piaţă este mixul între retail şi rezidenţial, la care se va adăuga ulterior şi o componentă de office, pentru că dezvoltatorii şi-au dat seama că un concept în care pun la dispoziţie spaţii complementare, integrate, este direcţia spre care trebuie să meargă, a spus Bogdan Marcu, Partner Retail Agency Cushman & Wakefield Echinox la Conferinţa ZF Malluri & Centre Comerciale'21.

”A fost un an sec pe deschideri de malluri, mai ales în Bucureşti. Nu s-a livrat niciun proiect nou de retail de 5 ani . Sunt 2 proiecte, unul de outlet, deschis în urmă cu 3 luni, şi extinderea Colosseum Mall. Mai sunt alte 2 proiecte planificate în Bucureşti, dar nu e un timing cert pentru ele. În ţară, sunt anunţate proiecte în Craiova, Piteşti, Reşiţa, dar nu a început construcţia.În această perioadă s-au dezvoltat proiectele de retail park, consumatorii preferând accesul facil şi rapid. Toate proiectele care au avut aceste ingredinete au avut un succes mai mare decat cele clasice, de malluri”.

Ce a mai spus Bogdan Marcu:

România este o ţară foarte atractivă pentru retailerii din Europa. Ea oferă proiecte stabile, nu e aşa aglomerată ca ţările vecine. Sunt retaileri noi care vor veni în România anul viitor. Unele contracte sunt deja semnate, altele sunt în discuţii. Mai ales retaileri din zona de medium-low ca orientare de preţ, care vor avea şi magazine de suprafeţe mari, dar şi mai reduse. Plus retaileri din segmente de piaţă care funcţionează bine peste tot în Europa.

E dificil ca dezvoltator să menţii acum nivelul chiriei.

Am avut discuţii anul acesta, la unul dintre proiecte, în care constructorul ne spune că preţul materialelor va creşte cu 20-30% în următoarele luni. E foarte greu să planifici ceva în aceste condiţii. Iar creşterea salariilor nu e aşa mare dacă ne uităm la celelalte costuri.

Ar trebui să ajungem la un platou de preţ pentru a putea stabili chiria. Deocamdată ea rămâne constantă, dar vom vedea situaţia de anul viitor şi să vedem dacă nivelul actual este sustenabil pentru proiectele viitoare.

Sunt retaileri care au colaborări apropiate cu dezvoltatorii şi discuţia va fi destul de straight forward pe buget şi nivelul va fi adaptat punctual  pe anumite situaţii.

În anumite cazuri cred că va fi nevoie de o creştere a chiriilor având în vedere creşterea costurilor. Jucătorii implicaţi trebuie să găsească o soluţie împreună.

Sigur vor fi intrări de retaileri pe zona de beauty, dar şi pe alte zone, pentru a răspunde nevoilor consumatorilor. Sper să putem vorbi cu ei concepte specifice pentru piaţa românească. De obicei ei aduc concepte aplicate în alte ţări, dar o mai mare atenţie către specificul local este un pas pe care ar trebui să îl facă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO